După ieșirea la pensie a fostului director financiar – contabil al Spitalului de Psihiatrie “Sf. Nicolae” din Roman, în urmă cu mai bine de 1 an, funcția a fost ocupată cu statutul de interimat. Acum, se încearcă organizarea unui nou concurs pentru acest post, foarte important pentru buna desfășurare a activității acestei unități spitalicești romașcane.
În ședința de marți, 7 aprilie 2026, consilierii județeni urmează să desemneze câte trei colegi din CJ Neamț care vor face parte din comisia de concurs /examen și din comisia de evaluare a contestațiilor.
Cine conduce comisiile și ce alți membri vor fi
Potrivit documentelor din spatele proiectului de hotărâre, prima comisie va fi condusă de dr. Anca Hîncu, managerul spitalului romașcan, din comisie va face parte și directoarea Spitalului de Pneumoftiziologie Bisericani, Maria Anton.
Comisia pentru soluționarea contestațiilor o va avea drept președinte pe Maricica Anghel, directorul financiar interimar de la SJU Piatra- Neamț, ca membru fiind desemnată șefa Serviciului Contabil al Spitalului Municipal de Urgență Roman, Doina Nistor. Secretariatul comisiei va fi asigurat de Delia Nechifor – economist în Compartimentul de Resurse Umane al Spitalului de Psihiatrie Roman.
În ambele comisii au fost desemnați și reprezentanți ai salariaților, în calitate de observatori.
Au mai existat tentative de a aduce un director prin concurs, care au eșuat, însă, potrivit directoarei Anca Mihaela Hîncu: “Au mai fost interimate, au mai fost organizate concursuri, dar este clar că e o funcție care necesită să ai mai multe abilități și să fii foarte bine pregătit pentru proba scrisă și pentru celelalte: interviuri și proba de proiect. Și orice candidat are de respectat anumite standarde. Nu este un examen ușor!”.
Angela Croitoru


