Speculă cu banane de sărbători

banane (1)

Nemțenii au cumpărat kg de banane cu 1 leu mai scump

În ţările dezvoltate din Europa și numai, comercianţii şi-au obişnuit de multă vreme clienţii cu reduceri de preţuri şi promoţii în perioada sărbătorilor.

La noi, în schimb, ei preferă ca tocmai într-o astfel de perioadă  să treacă la scumpiri, în special la produsele alimentare, legume și fructe, bazându-se pe obiceiul românului care, are, n-are bani, cumpără, că aşa-i tradiţia. A fost și cazul fructelor exotice vândute în județele Moldovei, scumpite artificial pe fondul unei așa zise crize la nivelul țărilor latine. O știre apărută la mijlocul lunii decembrie a făcut ca prețul bananelor din țara noastră să explodeze. La propriu: “Guvernul din Costa Rica a decretat stare de urgență națională, după ce producătorii au anunțat că fructele și arborii au fost atacați de insecte. Păduchii au dat iama în bananieri și circa 20 la sută din producție a fost compromisa deja”. În condițiile în care America Latină produce aproape 80% din bananele exportate la nivel global, țara noastră nu a scăpat prilejul de a scumpi fructele exact în perioada sărbătorilor:

 Banane vândute cu 6,5 lei kg de sărbători în Piața Centrală

“E o criză de banane în toată lumea. Am auzit că ar fi fost producția compromisă în nu știu ce țară producătoare. Așa le-am cumpărat și noi, mai scumpe. Era normal să le vindem la un preț mai mare. Dacă unul dintre colegii mei crește prețul, îl cresc toți, vă dați seama. Acum am revenit la prețurile de dinainte de sărbători”, ne-a declarat una dintre vânzătoarele unui stand din Piața Centrală din Piatra-Neamț. Așa a ajuns ca marfa să coste, cel puțin în Neamț, la unele standuri chiar și cu 1 leu per kilogram mai mult față de perioada obișnuită a anului. 6,5 lei kilogramul față de 5,5 – 5,8 lei cu cât se vând astăzi. Ultimele statistici făcute publice de Ministerul Agriculturii arată că în ultimele două decenii, țara noastră a ajuns să importe de trei ori mai multe banane decât mere, de două ori mai multe decât caise și de patru ori mai multe fructe exotice decât struguri. Potrivit unei analize făcută de Ghimpele, distribuitorii de banane cumpără marfa cu 60 de bani kilogramul și o revând peste hotare cu cel puțin 1 leu. Dincolo de perioada sărbătorilor de iarnă, studiile arată că un român consumă, în medie, circa 3 kilograme de banane pe an.

Autor:

Articolul precedent
Articolul următor

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...