Potrivit sondajului realizat în perioada 21-29 aprilie, la încrederea în personalităţi, pe primul loc se afla preşedintele Klaus Iohannis (76%), aflat încă pe valul de simpatie de după victoria din alegerile prezidenţiale, notează stiripesurse.ro. El este urmat de Regele Mihai (61%) şi de şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi (50%). Premierul Victor Ponta are 43% încredere, în uşoară creştere faţă de precedentul sondaj Avangarde din martie. Cătălin Predoiu are 19%, iar pe ultimele locuri se află Alina Gorghiu (18%) şi Elena Udrea (8%).
Potrivit aceluiaşi sondaj, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, PNL ar obține 43% din voturi, PSD – 40% și PLR – 5%, în timp ce restul partidelor incluse în cercetare (UDMR, PMP, PP-DD, M10, PRM) nu reuşesc să treacă pragul electoral. Faţă de precedentul sondaj Avangarde, din urma cu două luni de zile, diferenţa dintre PNL şi PSD rămâne identica. La precedentul sondaj PNL avea 40% şi PSD avea 37%.
Eșantionul este reprezentativ pentru populaţia adultă neinstituţionalizată a României, fără diaspora. Eroarea maximă tolerată este de ±3.18%, pentru un interval de încredere de 95%. (ZCH NEWS)