Soluţie pentru hoţi: sticla de whisky

Mihai Gherghelaş (43 de ani) din Dobreni, se poate înscrie fără probleme în “registrul” hoţilor profesionişti din Neamţ, după o lovitură pe care a dat-o la un apartament din Piatra Neamţ. Individul ştia probabil că proprietarii sunt plecaţi în străinătate, aşa că a spart un geam cu piatra, a intrat în casă şi s-a apucat să facă un scurt inventar al obiectelor pe care le-ar putea fura. Asta după ce a distrus o uşă din lemn care îi îngrădea accesul spre toate camerele. În “cercetările” sale, Gherghelaş a dat peste o sticlă, în care mai erau cam 350 ml de whisky, şi a golit-o. După care a dormit buştean, postură în care a fost găsit, în dimineaţa de 9 aprilie, de către o rudă de-a proprietarilor care a venit să verifice apartamentul. Au fost chemaţi poliţiştii, care l-au dus la sediu pe hoţ şi i-au făcut dosar penal pentru distrugere, violare de domiciliu şi furt. Păţania lui Gherghelaş va rămâne, fără doar şi poate, în povestirile poliţiştilor, alături de isprava unui hoţ care a spart o biserică, a băut vinul de împărtăşanie, a ieşit în drum şi a făcut semn la maşina poliţiei, crezând că-i taxi. Nici după ce a văzut că la volan este un om în uniformă, individul nu şi-a dat seama că nu-i taximetrist, aşa că i-a povestit, împleticit, cum a dat spargerea, n-a găsit decât nişte mărunţiş prin cutia milei, dar vinul de împărtăşanie făcea toţi banii. Tot în categoria “profesioniştilor” se numără un hoţ care şi-a pierdut buletinul la locul faptei, şi un altul care a furat un covor, dar a şi golit un bidon de vin într-o casă de la ţară. L-au ţinut puterile până a sărit un gard şi a adormit lemn, cu capul pe “prejudiciu”. (C. MIRCEA)

Autor:

Ultima ora

Incendiu la un bloc din Roman – mai multe persoane au fost evacuate

Un incendiu a afectat un apartament de la parterul...

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...