Solicitările pentru autorizarea transportului alternativ se depun doar online – ARR anunță un nou sistem informatic

Autoritatea Rutieră Română a lansat un nou sistem informatic iar dosarele pentru autorizarea transportului alternativ ( o formă de mobilitate urbană gestionată prin intermediul unor platforme digitale (aplicații de ridesharing), care conectează pasagerii direct cu șoferii autorizați) se depun doar electronic. „Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. informează că, începând cu ziua de vineri, 18.09.2026, nu se mai depun cereri (dosare) în format fizic (pe hârtie) la Agențiile Teritoriale ale A.R.R. pentru:

-obținerea autorizației de transport alternativ;

-obținerea copiilor conforme ale autorizației de transport alternativ;

-obținerea ecusoanelor.

Începând cu data de 18.09.2026, se lansează noul sistem informatic dedicat operatorilor de transport alternativ, prin care întregul proces de depunere a documentelor și de emitere a autorizațiilor, copiilor conforme și a ecusoanelor se va desfășura exclusiv online”, conform ARR.

Solicitările pentru autorizarea transportului alternativ se depun doar online – ARR anunță un nou sistem informaticÎn prima etapă, cu începere din 18 septembrie, pe site-ul oficial al A.R.R., https://www.arr.ro/, vor fi publicate link-ul de acces către sistemul informatic și tutorialul video cu instrucțiunile de utilizare. Operatorii de transport alternativ creează și validează contul de acces în noul sistem informatic și vor avea posibilitatea de a transmite solicitări pentru eliberarea sau reînnoirea ecusoanelor.

Din 24 septembrie operatorii de transport alternativ noi sau cei care nu si-au creat ori validat conturi de acces, vor face acest lucru în noul sistem informatic. Apoi vor putea solicita în format digital, prin intermediul noului sistem informatic, eliberarea autorizațiilor de transport alternativ și a copiilor conforme. „Perioada 18 – 23.09.2026 reprezintă o perioadă de tranziție necesară sprijinirii operatorilor de transport alternativ pentru crearea și validarea conturilor de acces în noul sistem informatic, precum și pentru migrarea în mediul digital a documentelor eliberate anterior în format fizic (pe hârtie). Pe această cale, asigurăm operatorii de transport alternativ că perioada de tranziție nu va influența în niciun fel termenele legale de soluționare a cererilor/solicitărilor acestora”, transmite ARR.

FOTO ARR Facebook

 

Autor:

Sofronia Gabi
Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora