O șoferiță cu permis de conducere suspendat pentru refuz de recoltare a probelor biologice și aflată sub influența alcoolului a acroșat un pieton în municipiul Piatra Neamț. Incidentul a avut loc la data de 5 august, pe strada Ciocârliei din Piatra-Neamț.
Potrivit IPJ Neamț: „În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce o femeie în vârstă de 47 de ani, conducea un autoturism pe strada Ciocârliei, ar fi acroșat un bărbat în vârstă de 62 de ani, care se afla pe partea carosabilă având calitatea de pieton.
Ulterior, femeia și-ar fi continuat deplasarea, fiind identificată de polițiști pe strada Olteniei din Piatra Neamț.
Femeia, din județul Neamț, a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, din verificările polițiștilor s-a stabilit faptul că aceasta are dreptul de a conduce suspendat”.
Din fericire, bărbatul nu a suferit leziuni și a refuzat să fie transportat la spital.
Pe data de 6 august, „femeia a fost prezentată instanței de judecată, care a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, a declarat Ramona Ciofu, purtător de cuvânt IPJ Neamț.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele incidentului.
Denisa POPA