Actualizare: Polițiștii rutieri au stabilit, în urma cercetărilor, că accidentul a fost produs de șoferiță, o tânără de 25 de ani, din Piatra Șoimului, care avea 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, după cum a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. Tânăra a intrat cu viteză într-o curbă la stânga, în timp ce conducea spre Piatra Neamț și a pierdut controlul volanului. În mașină erau patru femei cu vârste de 18 ani, 28 de ani, 48 și respectiv 52 de ani. În cauză s-a deschis un dosar penal de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.

***Știre inițială***

Cinci femei au fost rănite, după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe șosea, a rupt gardul metalic al unei case, a lovit mașina proprietarului și s-a izbit de un copac. Accidentul s-a produs la Turturești, comuna Girov,  azi-noapte, 1 decembrie, pe la ora 1. Pompierii de descarcerare au intervenit la locul accidentului și au scos șoferița și pasagera din dreapta. Toate cele cinci victime, cu vârste între 18 și 52 de ani, au fost transportate la spital, iar poliția urmează să stabilească dacă doar din cauza vitezei șoferița a pierdut controlul volanului. (C.I.)

 

auto gard

Articolul precedentMesajul primarului de Piatra Neamț cu prilejul Zilei Naționale a României
Articolul următorL3S1 CSM Ceahlăul încheie turul cu un egal la Galaţi * Ozana a pierdut la Miroslava