Șoferi ”veseli” în trafic: unul drogat cu cocaină, altul foarte beat

În ziua de 29 august, polițiștii au găsit în trafic doi șoferi, extrem de ”responsabili”. Primul, un tânăr de 23 de ani, conducea un autoturism pe strada Mărăței, din Piatra-Neamț, când a fost oprit pentru verificări, iar aparatul drugtest a indicat o valoare pozitivă pentru cocaină. Polițiștii l-au condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a prezenței substanţei psihoactive. Evident, individului i s-a întocmit dosar penal, el riscând o pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Al doilea șofer căruia nu-i pasă de viața lui, dar nici de a celorlalți participanți la trafic, este un bărbat de 53 de ani, din Grumăzești. El a fost oprit, în timp ce conducea o autoutilitară pe un drum comunal din localitate.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de peste 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

C.M.

Autor:

Ultima ora

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...