0:00

Şofer amendat pentru că a înghesuit elevii în microbuz, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎn această dimineaţă (22 ianuarie) poliţiştii rutieri au sancţionat cu 630 de lei un bărbat, de 43 de ani, din Tarcău, care înghesuise într-un microbuz mai mulţi elevi decât numărul de locuri cu care este prevăzută maşina.

„În fapt, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au efectuat un control pe DN 15, în localitatea Pângărați oprind în trafic un microbuz în regim de transport elevi, condus de bărbatul de 43 de ani”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

„În urma verificărilor efectuate s-a constatat că în microbuz se aflau 28 de elevi, cu 12 mai mult decât locurile prevăzute în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, fapt pentru care conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform art. 148 pct.2 din HG 1391/2006”.

Şi cum pare să nu fi fost vorba despre un caz izolat, poliţiştii au decis să organizeze acţiuni de control în tot judeţul, pentru a vedea cam cât le pasă şoferilor de siguranţa elevilor pe care-i transportă.

„Precizăm faptul că polițiștii au instruit periodic conducătorii de microbuze în regim de transport elevi cu privire la obligațiile pe care trebuie să le respecte pentru evitarea oricăror evenimente negative”, a mai adăugat subinspectorul Elena Bulgărea. (C. MIRCEA)

Articolul precedentÎncep înscrierile pentru Olimpiada Națională Corală
Articolul următorHora Unirii dansată și la Centrul de plasament Elena Doamna
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

4 COMENTARII

  1. Infloriti fiecare informatie pe care o gasiti! Tin sa mentionez ca de la locul filmarii, mai exact Bocancea, pana la Scoala Stejaru nu sunt 9 km ci doar 2. Sincer, subiectul nu mi se pare absolut deloc grav…acest traseu se realizeaza in max 15-20 de min. Eu am facut aceasta naveta timp de 4 ani si nu s a mai intamplat nimic. De autobuzele marusalemice de pe ruta Bicaz-Piatra Neamt ticsite de navetisti nu mai spuneti nimic? Sunteti penibili, iar spiritul de turma se cunoaste…daca nu era acel destept/desteapta sa filmeze nu se mai rascula nimeni…nu inteleg de ce nu ati atras atentia de la inceput. Si, mersul pe jos e sanataos…sunt 2 km, sa fim seriosi. Cat despre sofer…imi pare rau ca totul cade pe umerii lui, omul e chiar de treaba si nu merita gunoaiele acestea!

    • Daca va „ascundeti” in dosul unui IP nu inseamna ca puteti face orice fel de afirmatii. Am citit si recitit stirea si nu am gasit nicaieri termenii la care faceti dv. referire („locul filmarii”, „9 km”, „Bocancea”, „Scoala Stejaru”, etc). Probabil ati lecturat in alta parte si apoi ati comentat aici. Va invitam sa preluati propriul comentariu prin copy-paste (e la moda!) si sa-l mutati acolo unde ati lecturat despre „locul filmarii” sau „Bocancea”. De asemenea, daca articolele ZCH NEWS vi se par penibile sau minate de spiritul de turma, puteti lectura informatiile de pe site-ul Primariei Pangarati, care sunt mult mai interesante. ZCH NEWS

  2. Doamna „DANA” de la Pangarati sau Tarcau ce va deranjeaza asa mult articolul,ca stim ca voi cei din primarii folositi aceste masini nu numai pt transportul la locul de munca ci si in interes personal,ati folosit cuvantul „marusalemice”….halal cultura…matusalemice,dar ca sa fii angajat intr-o primarie nu iti trebuie prea multa…stie toata lumea cum sta treaba.

  3. D-na Dana,desi n-o cunosc,are perfecta dreptate.Intradevar,soferul microbuzului avea mai multi copii decat trebuia,insa as avea o intrebare…de fapt,doua…
    1.De ce nu sunteti prezenti sa faceti reportaje si la microbuzele Conpastru,care fac ruta Bicaz-Piatra Neamt ?pt ca dimineata e jale cat sunt de aglomerate.
    2.Ati gasit vinovatul,pe soferul microbuzului scolar.Intrebarea e cati parinti au facut sesizari pana acum la primarie?Niciunul.De ce?Pt ca aceasta situatie e de la inceputul anului scolar,nu de acum.Insa acum a inceput campania electorala pe facebook.N-aveti idee ce circ este…Se vrea puterea si nimic mai mult…Credeti ca le pasa de copii?Ma faceti sa rad….In spatele acestui scandal nu e decat,,ciolanul”dorit de unii in primarie….

Comentariile sunt închise.