Familia a cerut ajutor la 112 și un echipaj de ambulanță a ajuns la solicitare, pe la ora 20. Tânărul avea mai multe răni, dar cea mai gravă era cea provocată de schijă și, după ce i s-a acordat primul ajutor, a fost transportat la CPU Roman. El a fost internat și operat: „Pacientul a fost adus la Centrul de Primire a Urgențelor, pe la ora 21.30. În urma investigației tomograf, s-a evidențiat un corp metalic în cavitatea peritoneală. Medicii specialiști au intervenit chirurgical și în această dimineață, 2 octombrie, pacientul, în vârstă de 31 de ani, este în terapie intensivă, post operator. Rămâne sub supraveghere medicală câteva zile”, a declarat Laura Trifan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal de Urgență Roman.
C.I.