Actualizare: Dr. Maria Andrici, managerul Spitalului Municipal de Urgență Roman, a transmis ulterior un comunicat care oferă anumite detalii și pe care vi-l prezentăm integral:
„Un pacient de 54 de ani din Roman, cu hepatită cronică toxică, având multiple prezentări în cadrul CPU, internat în cadrul Secției Medicină Internă din data de 14 August, fiind în sevraj etanolic, a reușit decontenționarea și a sărit pe geam de la etajul 1.
A fost anunțată poliția, se fac cercetări. În funcție de rezultatele anchetei, se vor lua măsuri.
Ca și măsuri imediate, vom reinstitui personalul cu privire la utilizarea sistemului de defenestrare.
Personalul tehnic va reverifica toate sistemele de antidefenestrare.
Pe viitor, când posturile vor fi deblocate, se vor face angajări de personal medico-sanitar și auxiliar”.
Conform dicționarului explicativ al Limbii române, contențiune înseamnă procedeu de stăpânire forțată a bolnavilor psihici agitați, iar termenul folosit în sens medical descrie utilizarea unor mijloace adecvate prin care pacientul, de regulă psihiatric, este imobilizat total sau parțial pentru a nu-și face rău sieși sau a nu vătăma personalul medical. Defenestrare este definit în DEX ca fiind acțiunea de a arunca sau de a fi aruncat pe fereastră, iar antidefenestrare este acțiunea de a o împiedica sau preveni pe prima.
****Știre inițială****
Azi noapte, pe la ora 23, pompierii au fost solicitați să intervină pentru a scoate un bărbat dintre schele, la Spitalul Municipal de Urgență Roman. „Când au ajuns forțele de intervenție, au găsit un bărbat, de 54 de ani, căzut între schele, de la etajul 1 al Spitalului Municipal Roman. Au fost efectuate manevre de resuscitare, dar din păcate bărbatul nu a răspuns și a fost declarat decesul”, a declarat în această dimineață, 17 august, Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț.
C.I.