Site-ul oficial al ATP ne-a mai dat un motiv de mândrie, într-o perioadă oricum foarte prolifică pentru tenisul românesc. ATP mai are o lună până când va sărbători 40 de ani de la înființarea ATP Rankings. Ca atare, ATP îi readuce în prim-plan pe toți liderii clasamentului într-un serial denumit #ATPHeritage. Și, natural, a început cu primul dintre ei, cu Ilie Năstase, despre care site-ul ATP scrie că era “una dintre cele mai explozive și colorate personalități ale sportului, un talent uluitor”. Năstase, care și-a sărbătorit săptămâna trecută ziua de naștere, a urcat pe primul loc în 1973, pe 23 august 1973, într-un an în care a adunat 14 trofee. “Am câștigat totul pe zgură, dar știam că am nevoie și de victorii pe iarbă sau hard ca să am șanse la primul loc”, spunea Năstase. 1973, anul încoronării sale, a fost și cel mai bun an al carierei, el impunându-se în 15 turnee. Ilie a predat primul loc după 40 de săptămâni, pe 3 iunie 1974. Recunoaște că n-a prea apucat să se bucure de primul loc, pentru că “toți voiau să mi-l ia”. Pentru cei care nu știu, Ilie Năstase a cucerit 57 de titluri de simplu de-a lungul carierei, cărora li se adaugă alte 45 de titluri la dublu. Este unul dintre cei cinci jucători care au depășit cota 100 în ce privește totalul turneelor câștigate în carieră. (M.C.)
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult



