azochim protest 02

Aproximativ 350 de salariați ai Ga Pro Co Chemicals Săvinești, fostul combinat de îngrașăminte chimice Azochim, au pichetat, joi dimineață, Prefectura Neamț. Aceștia au organizat mitigul de protest în ideea de a obține o amânare sau chiar o anulare a Hotărârii de Guvern, care prevede creșterea prețului de achiziție a gazelor naturale pentru perioada 2013-2014. Aceasta prevede mărirea prețului gazelor naturale, gradual, până în octombrie 2014, atât pentru consumatorii industriali, cât și pentru cei casnici. În opinia sindicatelor din chimie și petrochimie, acest lucru ar însemna prăbușirea industriei de profil și închiderea mai multor combinate chimice din țară. Ga Pro Co Chemicals funcționează la cote de avarie, însă produce îngrăşăminte chimice cu puțin peste 400 de angajați dintr-un total de 750. Aceștia sunt plătiți cu 75% din salariu, timp de 4 zile pe săptămână, iar dacă combinatul se va închide, din cauza costurilor mari de producție, așa cum amenință patronatele, aceștia vor îngroșa rândurile șomerilor. ”Și așa muncim vai de capul nostru, pe salarii mici. Am copii la școală, trebuie să ne hrănim. Ce să mai zic. Protestăm poate reușim să ne păstrăm locurile de muncă”, a spus unul dintre protestatari ”Stăm aici în ploaie, da poate reușim să-i convingem. Chiar să se distrugă tot, nici măcar ce mai merge să nu lase să meargă. Avem copii de crescut”, țipa un alt angajat prezent la miting

„Vrem să ne păstrăm locurile de muncă”

”Chimia salvează România” sau ”gazul e necazul” sunt lozinci pe care le strigau din răsputeri, pe o ploaie torențială cei veniți în fața prefecturii. Autoritățile au fost însă pregătite de la primele ore ale dimineții, cu jandarmi și garduri de protecție, pentru că sindicaliștii au avut autorizație să protesteze între orele 9 și 13. Protestul s-a încheiat  după aproximativ o oră pentru că liderii de sindicat au fost invitați la discuţii cu conducerea prefecturii Neamț. Prefectul George Lazăr a promis sindicaliștilor că îi va sprijini în demersurile pe care le întreprind. ”În urma discuțiilor la care au participat liderii de sindicat ai Ga Pro Co Chemicals Săvinești dar și președintele Cartel Alfa, filiala Neamț, am hotărât că aceștia vor înainta un memoriu ce va fi trimis Guvernului. Trebuie identificată o soluție pentru rezolvarea temporară a situației. Interesul nostru este să păstrăm locurile de muncă”, a declarat George Lazăr.

”Am protestat azi în speranța că se va anula ordonanța 22. Patronul a spus că nu cumpără gaz scump. Suntem 350 de oameni aici care vrem să ne păstrăm locurile de muncă. Prefectul a luat lista cu revendicări și așteptăm un răspuns favorabil. Oricum noi vom continua protestele la București, săptămâna viitoare alături de celelalte sindicate din chimie și petrochimie”, a declarat Gheorghe Moșu, lider sindical Ga Pro Co Săvinești.

Sindicatele afiliate Cartel Alfa Neamț sprijină și ele acțiunea de protest a sindicaliștilor de la Săvinești și speră că măcar o parte din industria județului să reziste în continuare. ”Vrem să determinăm Guvernul să reanalizeze hotărârea de majorare a prețului la gaze pentru consumatorii non-casnici. Noi vrem ca demersurile acestor oameni să-şi atingă scopul și să nu se închidă combinatul. Îi vom sprijini în toate acţiunile pe care le întreprind”, a conchis Dănuț Radu, lider Cartel Alfa, filiala Neamț. Sindicaliștii de la Azochim ar fi trebuit să picheteze Prefectura timp de două zile însă Primăria Piatra Neamț nu a autorizat mitingul decât pentru data de 6 iunie.

Irina CĂLIN

Articolul precedentValiză suspectă lângă OMV Piatra Neamţ
Articolul următorAccident rutier mortal

1 COMENTARIU

Comments are closed.