simulare horia 04

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ şi-a testat capacitatea de intervenţie şi modul de colaborare cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, în seara de 16 octombrie, când a organizat o simulare de accident rutier, în localitatea Horia, la ieşirea dinspre Bacău. Planul iniţial prevedea o ciocnire între trei autovehicule, dintre care două de transport persoane. Până la urmă s-a optat pentru o altă formulă şi anume un carambol în care au fost implicate şase autoturisme, din care unul a luat foc după impact. Pentru ca întregul scenariu să fie cât mai aproape de o situaţie reală, chiar a fost incendiată o maşină, undeva în afara carosabilului, iar 21 de pompieri au jucat rolul victimelor.

simulare horia 03

„Exerciţiul a fost declanşat la ora 21,19, când Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Petrodava al judeţului Neamţ a fost anunţat că, la ieşirea din localitatea Horia, spre Bacău, în afara carosabilului, sunt şase autoturisme, dintre care unul în flăcări, şi sunt persoane care strigă după ajutor”, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. „Au fost alertate unităţile care acţionează în astfel de situaţii: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Petrodava al judeţului Neamţ, Serviciul Judeţean de Ambulanţă, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie. Inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Petrodava al judeţului Neamţ a solicitat prefectului judeţului declanşarea Planului Roşu de Intervenţie”.

simulare horia 02

Echipajele sosite la faţa locului şi-au împărţit atribuţiile, de la stingerea incendiului şi recunoaşterea situaţiei din teren, până la descarcerarea victimelor şi acordarea primului ajutor. La acţiune au participat 15 ofiţeri şi 41 de subofiţeri cu două autospeciale pentru descarcerare, patru autospeciale cu funcţiuni multiple, un autocamion de intervenţie, şapte ambulanţe SMURD, patru echipaje cu ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, două echipaje ale Poliţiei şi un echipaj al Jandarmeriei.

simulare horia 01

Bilanţul a fost trist: doi morţi, 15 răniţi grav şi patru răniţi uşor.

În timpul intervenţiei, fiecare segment în parte (recunoaşterea în teren pentru găsirea tuturor victimelor, stingerea incendiului, descarcerarea şi acordarea primului ajutor) a fost evaluat de câte un specialist, care va întocmi un raport cu minusurile constatate şi-l va prezenta conducerii ISU Neamţ, pentru luarea măsurilor necesare în ideea de a îmbunătăţi lucrurile.

Cristina MIRCEA

Articolul precedentLumânarea – cel mai simplu mod de a verifica beciul cu tulburel
Articolul următorDistribuția codrului la PSD Hrebe cu dosarul, Pană cu radarul