Luni, 9 august, polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției Rurale Târgu-Neamţ l-au identificat și reținut pe un tânăr de 25 de ani, din Timișești, bănuit de portul și folosirea fără drept de obiecte periculoase, tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe. Duminică, 8 august, în jurul orei 24:00, în timp ce se afla pe terasa unui bar, din Pipirig, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, tânărul l-ar fi înjughiat în burtă pe un bărbat de 31 de ani, din aceeași localitate. Victima a fost transportată la Centrul de Primiri Urgențe din Târgu Neamț, după care a fost dusă la Spitalul Județean de urgențe Piatra Neamț unde a fost operată. În primă fază, tânărul de 25 de ani, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, iar astăzi, 10 august, urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. (Angela CROITORU)

Articolul precedentCOD GALBEN Ploi şi vânt puternic în Bacău, Neamţ şi Suceava
Articolul următorPrefectul George Lazăr vorbește despre stadiul proiectului Autostrăzii Unirii
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.