Tot mai multe cazuri de violență domestică au ajuns în cercetarea polițiștilor nemțeni în utlimele luni, marea majoritatea a victimelor fiind femei. În multe dintre aceste cazuri a fost emis ordin de restricție provizorie, iar instanțele au început să ia o atitudine mai fermă și au pedepsit chiar cu arest preventiv, în primă fază, și cu luni sau ani de închisoare, în final, astfel de fapte.
IPJ Neamț încearcă să vină în sprijinul victimelor acestui tip delicat de infracțiune cu sfaturi despre atitudinea pe care trebuie să o aibă și pașii pe care ar trebui să îi urmeze.
“Când ne gândim la căminul familial, majoritatea persoanelor asociază termenul, în primul rând, cu locul unde sunt cei mai fericiți, acel spațiu în care uită de grijile cotidiene și se simt protejați. Deși aflate în contradicție, asocierea acestui termen cu „violența domestică”, devine greu de identificat, de înțeles și mai ales de pedepsit. Violența domestică este reprezentată de orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială sau spirituală, ce se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima”, precizează subinspector Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al IPJ Neamț.
Poliţiştii care intervin la cazuri de violenţă domestică pot emite, după analizarea situaţiei pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător.
În situaţia încălcării de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie, a oricăreia dintre interdicţiile stabilite prin ordinul de protecție, fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, conform art. 47 din Legea 217/2003.
“Ce faceți dacă ați devenit o victimă?
– Conștientizați ce vi se întâmplă și nu acceptați situația ca pe o stare de normalitate.
– Sesizaţi Poliția, sub orice formă o puteți face.
– Dacă vă simțiți în pericol din partea agresorului, solicitați polițistului să vă ajute și să elibereze un ordin provizoriu de protecție, cu toate implicațiile juridice ce decurg de aici.
– Cereți ajutorul organizațiilor care oferă consiliere, sprijin, adăpost, etc.
– Nu vă retrageți plângerea! Lăsați-ne să ne facem treaba, pentru a vă putea ajuta!”, vă sfătuiesc reprezentanții IPJ Neamț.
Angela Croitoru