Sfaturi de la polițiști pentru o vacanță în siguranță

Odată cu începerea vacanței mari, polițiștii nemțeni derulează activitățile informativ-preventive în taberele destinate copiilor din județul Neamț și în locurile în care se desfășoară activități de tipul Școala de vară sau altfel de proiecte.

O astfel de acțiune a avut loc în Complexul Turistic Art Edu, din Durău unde polițiștii Biroul Siguranță Școlară Neamț i-au învățat pe cei 83 de copii din clasele I-IV cum să se bucure de petrecerea timpului liber în siguranță. „Polițiștii au pregătit pentru copii din tabără ateliere de informare, în cadrul cărora au fost purtate discuții educativ-preventive, la care cei mici au participat activ, fiind curioși și implicați.

De asemenea, au fost purtate discuții cu elevii pe tema prevenirii bullyingului și violenței, caracteristicilor fenomenului și urmărilor unui astfel de comportament pentru cei implicate, fie că sunt victime, agresori sau martori, fiind abordate și teme legate de răspunderea contravențională și penală a minorilor.

Cei 83 de elevi, din clasele I-IV au învăţat să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora, să se deplaseze doar pe trotuar și să traverseze strada doar pe trecerea pentru pietoni, fără a alerga”, precizează un comunicat de presă al IPJ Neamț.

La Școala Profesională Specială din comuna Ștefan cel Mare, la sfârșitul acestei săptămâni, polițiștii au fost alături de copiii participanți la atelierul „Brățara prieteniei” în cadrul proiectului “Fabrica de creativitate”.

„Este perioada vacanței, o perioadă perfectă pentru a agăța de mână brățara prieteniei și de a petrece timp frumos în zona de siguranță.

Siguranța copiilor reprezintă o prioritate a Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, iar polițiștii ce desfășoară activități informativ – preventive răspund tuturor solicitărilor cadrelor didactice pentru a participa la activități educative antiinfracționale și antivictimale”, transmit polițiștii.

A.C.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...

Muniție descoperită în timpul unor lucrări la Roman și Tămășeni

Echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamț a intervenit, pe...