Sf. Andrei, Ocrotitorul României!

Sf. Apostol Andrei a fost fratele Sf. Apostol Petru. Împreună au fost primii ucenici ai lui Hristos.

El s-a născut în anul 7 î.Hr. în Betsaida. După Pogorârea Sfântului Duh, prin tragere la sorti, Apostolii au primit teritoriile unde să predice învățătura Mântuitorului. Astfel, Sfântului Apostol Andrei i s-a arătat că va predica în Scytia și Asia Mică.

Apostolatul Sf. Andrei s-a desfășurat în zona Dobrogei de astăzi, dar și în alte zone din România.

Sfântul Duh a realizat prin Sf. Apostol Andrei multe miracole de vindecare, de exorcizare, a scos izvoare la suprafața pământului și altele care s-au pierdut în uitarea necredinței.

Sf. Apostol Andrei a mers și în Cipru. Aici, la rugăciunile Apostolului, a țâșnit apă limpede și curată din stâncă, apă care ”de atunci curge în bazinul de colectare de la Biserica Veche, iar de acolo curge mai departe, până aproape de mare, unde există o cișmea, de unde creștinii o iau și o folosesc ca agheasmă” (I. Tsiknopoúllou, ”Apostolul Andrei”, 1967).

Tot cu acea apă vindecătoare, Sf. Apostol Andrei l-a vindecat și pe fiul orb al căpitanului corabiei care l-a adus în Cipru.

Sf. Andrei a avut un sfârșit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X. De la răstignirea în acest fel, i-a rămas numele de ”Crucea Sf. Andrei”. Oamenii care asistau la mucenicia Sf. Ap. Andrei au voit să urce și să îl dea jos de pe cruce cu orice preț, dar Sfântul nu i-a lăsat. Atunci, el s-a rugat lui Dumnezeu pentru ei, iar trupul lui s-a înconjurat de o Lumină Necreată. Acea Lumină a putut fi văzută aproximativ jumătate de ceas, iar când a dispărut, Sf. Ap. Andrei și-a dat fericitul lui suflet în Mâna lui Dumnezeu. Așa și-a încheiat alergarea lui pământească cel Întâi chemat Apostol, primul dintre cei doisprezece Apostoli care L-au cunoscut personal pe Mântuitorul Iisus Hristos și I-au urmat Lui.

Sf. Apostol Andrei este considerat de Biserica Creștin-Ortodoxă Română și de românii de astăzi patronul spiritual al României.

Tradiții de Sfântul Andrei

În superstițiile satelor de altădată, seara de Sântandrei era considerată magică, înfricoșătoare, dar și plină de oportunități. Prin unele locuri, se spunea despre copiii din flori că se transformă strigoi. Pentru a se apăra, sătenii își ascundeau coasele și limbile de meliță, făceau cruci cu usturoi pe la uși și ferestre, întorceau toate vasele cu gura în jos.

Lupta dintre aceste duhuri în noaptea magică a Andreiului de Iarnă se pare că are ca pricină o nelămurită neînțelegere între strigoii morți și cei vii. T. Pamfile scria: ”În Moldova dăinuiește credința că strigoii morți ies din morminte la Sf. Andreiu, se întâlnesc la un loc cu strigoii vii, adică cu strigoii oameni și se bat cu cociorbele, până cântă cocoșii, cei din urmă cunoscându-se a doua zi după zgârieturile ce le au pe față. Babele sau oamenii strigoi, înainte de ieși din casă pe horn, se ungeau pe tălpi cu untură. Adeseori strigoii trăgeau și clopotele pe la biserici”.

Fetele făceau ”vrăji de ursită”, vrăjind de pețire, de dragoste, căutându-și de noroc sau făcând farmece de răutate. ”Ultimele se presupunea că trebuie să se lipească de dușmani și de casele lor”, scria etnologul T. Pamfile.

Una dintre credințele mai complicate oferea protecție asupra satului. Trebuia implicat un flăcău, care era mai voinic și mai curajos. Acesta prindea un liliac sau o pasăre, îl punea într-o oală de lut nouă și se ducea la hotarul satului, unde aveau să se bată strigoii. Îngropa oala acolo și, după șapte zile se ducea și o dezgropa, iar dacă în ea găsea o greblă, un țepoi și o coasă, era considerat un semn foarte bun. ”Cu grebla se aducea binele asupra satului, cu țepoiul se împrăștia răul, iar cu coasa se răpuneau dușmanii”, scria etnologul Th. Speranția.