0:00

Sezon greu pentru HCM Roman, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Romanul are perspective frumoase în handbalul românesc, chiar dacă sistemul competițional s-a schimbat în pauza de vară. Nici n-a fost implementat bine vechiul sistem în handbalul românesc la nivelul Ligii Naționale cu play-off și play-out că Adunarea Generală a Federației Române de Handbal a stabilit noul calendar intern în Liga Națională, atât la feminin cât și la masculin. După votul din plenul Adunării Generale, s-au făcut modificări în ce privește numărul echipelor participante, mărit, fără justificări legate de creșterea calității, dar și în sistemul de desfășurare, față de sezonul recent încheiat.

Sistem modificat după disputarea campionatului

În Liga Națională s-a păstrat varianta disputării unui campionat regulat cu tur, retur, play-off și play-out, dar care, față de sezonul trecut are anumite modificări. Astfel, în faza play-off a competiției vor participa primele 8 echipe clasate la finalul returului. Formațiile de la locul 9 în jos, până la locul 14 vor participa în faza play-out. În prima etapă din play-off, echipele vor fi împerecheate astfel: 1-8, 2-7, 3-6, 4-5, conform poziției în clasament. Se va juca după sistemul cel mai bun din 3 meciuri, echipa mai bine clasată având dreptul de a susține cu un meci mai mult pe teren propriu, față de adversara sa, dacă va fi nevoie. Prima etapă din play-off va fi în zilele 2, 6 și 8 mai 2015. Etapa a doua se va desfășura în zilele 12, 16 și 18 mai, iar cea finală în 22, 26 și 28 mai, urmând a se stabili ierarhia de la locul 1 până la 8. Faza play-out va avea loc în perioada 29 aprilie-28 mai.

Sezon greu pentru HCM Roman, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Cum sistemul s-a dovedit a fi perfectibil la cererea echipelor nemulțumite, este mai mult ca sigur că vor mai apărea modificări. Deja, în campionatul masculin, una dintre echipe, CS Caraș Severin, ocupanta locului 9 în campionatul precedent, s-a desființat, astfel că au mai rămas 13 echipe. În consecință, etapele nu vor mai avea câte șapte meciuri. “Modelul”, mai vechi, este pe cale a fi urmat și în Liga Națională feminină, acolo unde formația din Constanța a decis să nu se înscrie la startul campionatului Ligii Naționale, nefiind nicio noutate în acest sens. Așadar, practica arată că, în an de criză financiară, mărirea numărului de echipe față de sezonul precedent s-a dovedit greșită încă înainte de startul competiției. Justificarea cu mărirea ariei de selecție pentru echipa națională este și ea greșită, doarece și într-un caz, cu 12 formații, sau cu 14 echipe, din care unele renunță, jucătoarele susceptibile pentru convocare rămân aceleași.

Liga feminină se va juca cu 13 echipe?

În ediția 2014-2015 a Ligii Naționale feminine au obținut dreptul de a juca 14 echipe: HCM Baia Mare, Dunărea Brăila, Corona Brașov, Jolidon Cluj, HCM Roman, SCM Craiova, HC Zalău, CSM București, CSM Ploiești, Universitatea Neptun Constanța, Cetate Deva, HCM Râmnicu Vâlcea, Unirea Slobozia, Mureșul Târgu Mureș, dar echipa constănțeană poartă în dreptul ei un mare semn de întrebare în privința înscrierii în competiție. Formația romașcană antrenată de Florentin Pera va juca primul meci din cupele europene în această toamnă.

Sezon greu pentru HCM Roman, ZCH NEWS - sursa ta de informații

“Ca un prim gând, ne dorim să facem față în noua ediție de campionat în care mai multe echipe s-au întărit consistent față de anul trecut. Vom debuta în noua ediție tot la Cluj, ca și în 2013, iar în etapa secundă vom avea primul meci pe teren propriu, cu SCM Craiova. În etapa a cincea ar urma să jucăm în deplasare, la Constanța. Nu este încă sigur, dar, din câte se mai aud, se pare că Neptun Constanța are de gând să se înscrie în campionatul eșalonului secund. Pe de altă parte, tragerea la sorți a meciurilor din cupele europene EHF și Cupa Cupelor va fi la Viena, în 22 iulie. Știm de pe acum că vom intra direct în turul al doilea, luna octombrie fiind, probabil, cea în care vom avea primul meci”, a afirmat Lucian Micu, viceprimar al Romanului și președinte al HCM Roman.

În ce privește Neptun Constanța, zvonurile încep să se adeverească. Situația financiară a clubului de pe litoral este una delicată. Câteva dintre jucătoare au plecat deja. Sheiko și Ionescu au ajuns la CSM Ploiești după ce conducerea clubului constănțean le-a anunțat că sunt libere să-și caute echipă, ceea ce au și făcut.

Romanul, în perioada acumulărilor

HCM Roman, caută în continuare soluții de completare a lotului și va începe joi, 17 iulie, stagiul de pregătire de 8 zile la Cheile Grădiștei sub comanda antrenorilor Pera și Lazăr. Va fi un sezon epuizant pentru că, pe lângă cele două competiții majore interne, campionatul și cupa, HCM va reprezenta România în Cupa Cupelor. Tehnicienii romașcani vor avea la dispoziție 4 jucătoare noi în noul sezon competițional: Jasna Toskovic, un inter dreapta din Muntenegru de 25 de ani, care a evoluat sezonul trecut la Le Havre, Viktoryia Tymoshenkova, portar de 30 de ani, din Ucraina, Andreea Polocoșer, revenită după împrumutul la Ploiești, și Mirela Vîlcu, un pivot de 23 de ani, ce a jucat în liga secundă în sezonul trecut, la Știința Bacău. La capitolul plecări, pe lângă Amoagdei și Krumova, știute deja, la HCM nu vor mai evolua nici Pavăl, Bokaric și Pîslaru, cea din urmă fiind însărcinată.

Dorinţă de progres există, ceea ce mă bucură. În sezonul trecut, HCM a fost una dintre revelaţiile campionatului. Ne-am îndeplinit obiectivele. Este bucurie şi trebuie, mai departe, responsabilitate. În campionatul viitor vor fi mai multe echipe, iar cele mai potente financiar şi-au adus deja jucătoare străine, campioane mondiale sau cu experienţă în cupele europene”, a declarat tehnicianul Florentin Pera. Data începerii campionatului este 31 august. HCM va juca în prima etapă tot cu Jolidon Cluj, la fel ca în sezonul precedent. Înainte de începerea campionatului Romanul va disputa şi meciul din Supercupa României cu HCM Baia Mare, în care va trebui să demonstreze că evoluția bună din sezonul precedent n-a fost o întâmplare.

Cristi SOROCEANU

Articolul precedentDinozaurii revin la Piatra Neamţ
Articolul următorInstructorii auto romaşcani, „calmaţi” de autorităţi