Seria a patra de tratament balnear

Pentru seria a patra de tratament balnear a anului 2014, sunt alocate automat 42 bilete, pentru 8 staţiuni în care Casa Naţională de Pensii Publice deţine în proprietate structuri de cazare, şi anume: Amara (Ialomiţa), Covasna, Buziaş (Timiş), Nicolina (Iaşi), Pucioasa (Dîmboviţa), 1 Mai (Oradea – lângă Felix), Geoagiu Băi (Hunedoara) şi Sărata Monteoru (Buzău).

Prima zi de intrare în staţiune este 3 aprilie 2014. Pentru această serie, Casa de Pensii Neamţ va distribui biletele repartizate prin aplicaţie informatică, celor care au solicitat tratament balnear în prima jumătate a   lunii  aprilie, în una din staţiunile menţionate mai sus. Cei interesaţi pot vizualiza alocarea pe pagina de internet a instituţiei – www.pensiineamt.ro/bilete de tratament/seria 4. Precizăm că zilele de intrare în staţiune pentru seria următoare, a cincea, sunt 19-22 aprilie 2014.

Reamintim că potrivit Ordinului CNPP nr. 39/04.02.2014, de aprobare a Criteriilor de acordare a biletelor de tratament balnear pentru anul 2014: durata sejurului unui bilet de tratament este de 16 zile, cererile de acordarea a unui bilet de tratament se depun cu cel puţin 30 de zile anterioare primei luni din perioada pentru care se solicită biletul, în situaţia neridicării biletului repartizat (acesta devenind disponibil cu 7 zile înainte de începerea seriei) beneficiarul are posibilitatea de a obţine un alt billet de tratament balnear doar din categoria celor nevalorificate pentru seria respectivă sau, după caz, la cerere, pentru o altă serie, în vederea ridicării biletului de tratament repartizat, beneficiarul trebuie să prezinte un bilet de trimitere (în copie, dar cu prezentarea originalului) eliberat de  medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate.

Biletul de trimitere este acel formular cu regim special, unic pentru servicii medicale de recuperare – reabilitare prestate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare. De la începutul anului şi până la 21 martie 2014 au solicitat bilete de tratament balnear un număr de 5.528 posibili beneficiari. (Z.C.H.)

Autor:

Ultima ora

Suceava. O șoferiță a retezat un stâlp, iar acesta a căzut pe mașină

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Vaslui. Accident la intrarea în localitatea Ivești – un șofer a intrat cu mașina într-un copac

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Daniel Ciobanu deschide la Piatra-Neamț o stagiune de cinci concerte inspirate de opera lui Brâncuși

Pianistul Daniel Ciobanu revine la Piatra-Neamț, unde va deschide...

Balurile Bobocilor, lecții de conduită la astfel de petreceri, predate de polițiști liceenilor din Piatra Neamț

Elevii de la Colegiul Tehnic de Transporturi, Liceul Economic...

O dronă a explodat la impactul cu solul într-o localitate din județul Suceava

Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova...