0:00

Seminarii pe tema poluării cu nutrienţi, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiMinisterul Mediului, Apelor şi Pădurilor organizează luni, 1 iunie 2015 în comuna Frătăuții Noi, județul Suceava, două seminarii de informare și educare ecologică a cetățenilor, respectiv a elevilor din localitate în direcția conștientizării impactului major pe care îl are poluarea cu nutrienți asupra sănătății și calității vieții.

Obiectivul Seminariilor Locale și a celor de educație ecologică este de informare și educare a cetățenilor de toate vârstele în direcția conștientizării impactului major pe care îl are poluarea cu nutrienți asupra sănătății și calității vieții. Prin aceste acțiuni se dorește îmbunătățirea practicilor și comportamentelor individuale, de familie și instituționale în zonele rurale din România în ceea ce privește gestionarea gunoiului de grajd și a deșeurilor menajere, precum și combaterea poluării cu nutrienți a apelor și solului și crearea premizelor pentru o agricultură durabilă.

În cadrul întâlnirii cu cetățenii, experții de mediu vor face cunoscute cele mai importante informații cu privire la:

  1. Calitatea apei
  2. Igiena apei și sanitație
  3. Managementul deșeurilor menajere
  4. Managementul gunoiului de grajd
  5. Aplicarea îngrășămintelor
  6. Implicațiile prevederilor Directivei Nitrați la acordarea subvențiilor pentru fermieri

De asemenea, în cadrul seminariilor se va dezvolta și o sesiune practică care va consta în vizitarea unei gospodării și efectuarea următoarelor activități:

–      inspecția sanitară a fântânii – utilizând fișa simplificată se va calcula și scorul de risc;

–      testarea apei din fântână;

–      interpretarea rezultatelor privind calitatea apei în raport cu scorul de risc;

–      discutarea situației constatate, cu accent pe soluțiile practice pentru remedierea problemelor existente.

În cadrul seminariilor de educație ecologică din școli copiii vor primi informații despre importanța apei despre mediul înconjurător și sănătatea omului. Elevii participanți vor primi broșuri informative, mascote, vor viziona filmulețul “Picurici” și vor afla mai multe detalii despre jocul omonim disponibil pe pagina http://www.inpcp-campanie.ro/, la secțiunea joc. Seminariile pentru copii se vor finaliza cu un concurs de desene, cele mai reușite urmând să fie expuse cu ocazia Conferinței internaționale organizate la București în vara acestui an.

Informații suplimentare despre proiect

Obiectivul general de dezvoltare al proiectului este de a sprijini Guvernul României în îndeplinirea cerințelor Directivei Nitrați a UE prin reducerea poluării cu nutrienți a corpurilor de apă, promovarea modificărilor comportamentale la nivel de comună și întărirea capacității instituționale și de reglementare.

În vederea  atingerii acestui obiectiv,  Proiectul sprijină Guvernul României prin:

  1. a)    Implementarea unei serii de investiții în circa 100 de localități ZVN, incluzând:  sisteme comunale de depozitare și manipulare pentru a promova o mai bună gestionare a deșeurilor animale și menajere, plantarea de fâșii de vegetaţie   forestieră cu rol de protecţie și reabilitarea pășunilor,  canalizare și epurare a apelor uzate la scară mică și promovarea Codului de Bune Practici Agricole.
  2. b)    Întărirea capacității instituționale a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și a Administrației Naționale ”Apele Române” (ANAR) precum și a altor agenții naționale, regionale și județene implicate, de a implementa Directiva Nitraț
  3. c)    Derularea unei campanii de Conștientizare Publică pentru a sprijini activitățile proiectului și a stimula replicarea intervențiilor proiectului în alte zone similare din România, precum și în alte țări riverane de la Marea Neagră și în țări candidate UE.

Pentru mai multe informații despre proiect, vă rugăm să accesați: www.inpcp.ro, www.inpcp-campanie.ro, www.blog.inpcp-campanie.ro, http://www.facebook.com/CampaniaImpotrivaPoluariiCuNutrienti

Articolul precedent16 posturi scoase la concurs de Spitalul Roman
Articolul următorDe la 1 iunie, se redeschide ŞTRANDUL! Şi e mai ieftin!
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.