Şeful Poliţiei Piatra-Neamţ vrea să muncească fără salariu

petre birsan 02
Comisar şef Petrică BÎRSAN

Împuternicirea comisarului şef Petrică Bîrsan la comanda Poliţiei Piatra-Neamţ expiră pe 22 mai şi cum concursul pentru ocuparea funcţiei este programat pe 3 iunie, trebuie găsită o soluţie pentru câteva zile. După discuţii între şefii Poliţiei Neamţ s-a ajuns la concluzia că varianta cea mai convenabilă ar fi ca actualul împuternicit să rămână pe funcţie până în ziua concursului inclusiv, însă să nu primească indemnizaţia de şef, pentru că nu mai există bază legală ca să i se acorde.

„În principiu, dl. Bîrsan a spus că ar fi de acord să rămână şi este cea mai bună varinată, pentru că dacă delegăm pe altcineva tot îi trebuie două, trei zile de adaptare şi ar mai avea efectiv de muncit vreo săptămână”, a declarat comisarul şef Paul Tablan, şeful Poliţiei Neamţ.

„Rămâne de văzut dacă există această pşosibilitate din puncte de vedere legal, ceea ce trebuie să stabilească cei de la resurse umane până mâine 21 mai. Dacă nu se poate, atunci va trebui delegat un şef de serviciu pentru câteva zile”.

La concursul pentru prima funcţie în Poliţia Piatra-Neamţ s-a „calificat” deocamdată, din punct de vedere al dosarului, comisarul şef Radu Berejan, Şeful Serviciului cazier judiciar şi evidenţă operativă din cadrul IPJ Neamţ. Ceilalţi doi ofiţeri care s-au înscris (Felix Baciu şi Cristi Fotea) nu îndeplinesc condiţiile de vechime în funcţie de conducere, dar pot cere derogare de la IGPR. Abia în ziua concursului se va şti exact cine participă şi dacă reuşeşte să obţină notă de trecere (minim 7) la interviul pe subiecte profesionale. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...