Valentin Viorel Lungu, șeful de post de la Bodești, a fost prezentat, în această după-amiază (27 septembrie) instanței, cu propunerea de arestare preventivă. Tribunalul Neamț a decis, însă, să-l aresteze pe polițist la domiciliu.
”În baza art. 227 al. 2 Cod procedură penală raportat la art. 218 şi următoarele Cod procedură penală, ia faţă de inculpatul L V V, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 al. 1 Cod penal (2 infracţiuni), trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 al. 1 Cod penal (2 infracţiuni) şi luare de mită, prevăzută de art. 289 alin.1 Cod penal (3 infracţiuni), totul cu aplicarea art. 38 al. 1 Cod penal, măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 27 septembrie 2019 şi până la data de 26 octombrie 2019, măsură care constă în obligaţia impusă inculpatului de a nu părăsi imobilul unde locuieşte efectiv, în municipiul Piatra Neamţ, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi de a se supune unor restricţii stabilite de acesta. În baza art.221 alin.2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul se va supune următoarelor obligaţii: – să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţelor de judecată ori de câte ori este chemat; – să nu comunice cu martorii. Supravegherea inculpatului pe durata arestului la domiciliu va fi exercitată de Poliţia Municipiului Piatra Neamţ. În temeiul art. 221 alin. 4 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii preventive sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive”, a hotărât instanța.
Procurorul de caz a contestat măsura, iar Curtea de Apel Bacău va stabili, săptămâna viitoare, dacă agentul Lungu rămâne arestat la domiciliu sau va fi arestat preventiv.
Polițistul a fost reținut ieri, 26 septembrie, după ce a fost reclamat de un pădurar din localitate, care a avut mai multe dosare penale de-a lungul ultimilor ani, în special pentru conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis. După ce i-a dat diverse sume de bani, dar și bunuri, ca să-i rezolve favorabil dosarele penale, pădurarul a făcut o sesizare împotriva polițistului.
C.M.