Șeful Casei Naționale de Pensii anunță când vin pensiile recalculate

Șeful Casei Naționale de Pensii anunță când vin pensiile recalculateRecalcularea pensiilor creează în continuare neliniște pentru unii beneficiari. În dorința de a liniști pensionarii, Daniel Baciu, Șeful Casei Naționale de Pensii (CNP) a dat asigurări că în perioada 11-12 septembrie pensiile recalculate vor ajunge pe carduri.

El a precizat, de asemenea, că peste 80% dintre pensionari vor avea pensii mărite în urma recalculării.

Milioane de pensionari au primit poate chiar și 1.000 de lei în plus la pensie, așadar o creștere mare care ar trebui să le permită să trăiască mai bine”, a declarat Baciu.

Zeci de contestații în instanțele din Neamț la deciziile de recalculare 

În ciuda asigurările date atât de șeful Casei de Pensii cât și Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu și de premierul Marcel Ciolacu că nicio pensie nu va scădea în urma recalculării, în Neamț au fost semnalate mai multe nemulțumiri.

Până în data de 5 septembrie, la Casa Județeană de Pensii au fost înregistrate 530 de sesizări scrise. În perioada 2-5 septembrie, au fost deschise 29 de acțiuni în justiție, la Tribunalul Neamț, secția de Contencios Administrativ, îndreptate împotriva Casei Județene de Pensii Neamț.

Șeful Casei Naționale de Pensii anunță când vin pensiile recalculate

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Accident rutier în comuna Ion Creangă – două persoane au fost rănite

Un accident de circulație soldat cu doi răniți a...

Veste neagră pentru familia fostului parlamentar Ioan Munteanu

O tragedie cumplită a lovit familia fostului deputat PSD...

Suceava. O femeie a decedat după ce a căzut de la înălțime

Tragedie în municipiul Suceava după ce o femeie a...

DNA l-a trimis în judecată pe fostul primar al comunei Zănești

Actualizare Direcția Națională Anticorupție a emis comunicatul referitor la trimiterea...

Neamț. Doi primari au pierdut litigiile în care încearcă redobândirea funcției

Doi aleși locali din județul Neamț, unul dintre aceștia...

Urși semnalați la Bodești și Girov

Locuitorii din comunele nemțene Bodești și Girov au primit...