Deputatul Andrei Dolineaschi a fost reconfirmat, sâmbătă, 3 octombrie, în funcția de președinte al Organizației județene Botoșani a Partidului Social Democrat, informează Agerpres.
El a fost susținut, în unanimitate, de cei peste 700 de delegați prezenți la Conferința județeană a PSD Botoșani, fiind ales cu vot deschis, în condițiile în care a fost singurul candidat.
“Există un motiv pentru care astăzi stau în fața dv. pentru un nou mandat de președinte: asigurarea echilibrului în organizația noastră înainte de alegerile locale de anul viitor.
Am acceptat această ultimă misiune la solicitarea unor persoane din conducerea centrală a partidului, dar și după discuțiile pe care le-am avut cu colegii din conducerea organizației județene”, a afirmat Dolineaschi.
Andrei Dolineaschi, secretar general al PSD, se află la al doilea mandat de președinte al organizației județene Botoșani.
Tot, sâmbătă, primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, a fost reales în funcția de președinte executiv.
De asemenea, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Mihaela Huncă, a obţinut funcția de secretar executiv al filialei. (ZCH NEWS)