Sînt o multime de feluri de a fi sef; cum sînt si o multime de feluri de a fi subaltern. Am văzut, am avut de-a face cu sefi duri, chiar împutiti, de multe ori fără nici un motiv, doar din plăcerea vanitoasă de a se auto-ilustra, dintr-o fudulie de neam prost. De obicei, ăstia sînt si slabi profesional. Duritatea să tină, adică, locul valorii. Numai că, stiti bine, n-are cum să tină. Dar, recunosc, am văzut, am avut de-a face, însă mai rar, si cu sefi întelepti, respectati de subalterni, mai întîi pentru competenta lor în meserie, pentru stilul elegant si argumentat de a conduce. Am avut ghinionul, si apoi, norocul, să cunosc ambele feluri de sef. Dacă e vorba de subalterni, aici plaja e, parcă, mai largă. Mai pestrită. Cei mai multi, pe care i-am cunoscut, îsi vedeau de treabă, în pasul lor, destepti si cuviinciosi, avînd doar grijă de a-si face treaba asa cum trebuie, indiferent unde sînt pusi de sefi. Ăstia sînt oameni de calitate, cu educatie si caracter, lipsiti de vanităti desarte si, mai ales, de slugărnicie fată de cei de sus. Erau, de regulă, si prietenii mei. Dar să te ferească Domnul de subalternii pupincuristi! Ăstia tin, neapărat, să parvină, să obtină repede posturi si bani, asa că practică, mai ales, linguseala pe lîngă sefi. Îi laudă, căci asta vor, se fac că le găsesc si le aruncă de pe haine cîte un fir de păr sau de praf, inexistente. Si mai si toarnă pe cei din jur. Că au făcut, că au dres, că n-au făcut, că n-au dres. Totul ca să se facă util. Ei bine, tipul ăsta de slugărnicie, care stîrneste si hazul, dar si mila oamenilor normali, e practicat cu metodă si perseverentă, pentru a tine locul valorii profesionale. Pentru că, de obicei, sînt slabi, incompetenti. Ei, si dacă ajunge unul din ăsta să parvină, să ajungă vreun sef sau sefulet, ai mierlit-o, ai zbîrcit-o, cum se mai spune. Nu mai ai liniste! E cu ochii mereu pe tine, îti găseste numai defecte, numai greseli. Nimic nu mai e bun din ce faci, din ce înainte era apreciat. Si dacă mai e si femeie… . Iar dacă ai mai făcut si băscălie de el, de ei, cînd era – erau doar salahori ca si tine, tine-te bine, teme-te! Asteaptă să te dea si afară. Pînă la urmă, chiar te dă. La sprituri comune, spune celor de-ai lui, care, bineînteles, îi sînt aevea: „Nu-i nici o pierdere, nu era bun de nimic, mă mir că a rezistat atîta!“. Si, cum ziceam, dacă mai e si femeie… . Dar, ca hazul să fie întreg, cel dat afară revine la vechiul lui loc de muncă, repus, cum s-ar zice, în drepturi, ca sef-sef. Ca sef adevărat. De data asta si peste omul nostru. Am cunoscut o astfel de situatie. Ei, si ce credeti că face noul sef? L-am întîlnit recent si mi-a spus: „L-am lăsat, bre, în pace; te apucă si jalea numai cînd îl vezi“. De aceea, doar atîta împutenie i-am aplicat si eu: i-am spus să calce cît mai rar prin biroul meu, să ne vedem cît mai putin. A-nteles si a răspuns cu un „să trăiti, trăiti, trăiti!“, aplecîndu-se pînă la pămînt. Lume!

26 ianuarie 2013

Viorel Tudose

SEFI SI SUBALTERNI

Sînt o multime de feluri de a fi sef; cum sînt si o multime de feluri de a fi subaltern. Am văzut, am avut de-a face cu sefi duri, chiar împutiti, de multe ori fără nici un motiv, doar din plăcerea vanitoasă de a se auto-ilustra, dintr-o fudulie de neam prost. De obicei, ăstia sînt si slabi profesional. Duritatea să tină, adică, locul valorii. Numai că, stiti bine, n-are cum să tină. Dar, recunosc, am văzut, am avut de-a face, însă mai rar, si cu sefi întelepti, respectati de subalterni, mai întîi pentru competenta lor în meserie, pentru stilul elegant si argumentat de a conduce. Am avut ghinionul, si apoi, norocul, să cunosc ambele feluri de sef. Dacă e vorba de subalterni, aici plaja e, parcă, mai largă. Mai pestrită. Cei mai multi, pe care i-am cunoscut, îsi vedeau de treabă, în pasul lor, destepti si cuviinciosi, avînd doar grijă de a-si face treaba asa cum trebuie, indiferent unde sînt pusi de sefi. Ăstia sînt oameni de calitate, cu educatie si caracter, lipsiti de vanităti desarte si, mai ales, de slugărnicie fată de cei de sus. Erau, de regulă, si prietenii mei. Dar să te ferească Domnul de subalternii pupincuristi! Ăstia tin, neapărat, să parvină, să obtină repede posturi si bani, asa că practică, mai ales, linguseala pe lîngă sefi. Îi laudă, căci asta vor, se fac că le găsesc si le aruncă de pe haine cîte un fir de păr sau de praf, inexistente. Si mai si toarnă pe cei din jur. Că au făcut, că au dres, că n-au făcut, că n-au dres. Totul ca să se facă util. Ei bine, tipul ăsta de slugărnicie, care stîrneste si hazul, dar si mila oamenilor normali, e practicat cu metodă si perseverentă, pentru a tine locul valorii profesionale. Pentru că, de obicei, sînt slabi, incompetenti. Ei, si dacă ajunge unul din ăsta să parvină, să ajungă vreun sef sau sefulet, ai mierlit-o, ai zbîrcit-o, cum se mai spune. Nu mai ai liniste! E cu ochii mereu pe tine, îti găseste numai defecte, numai greseli. Nimic nu mai e bun din ce faci, din ce înainte era apreciat. Si dacă mai e si femeie… . Iar dacă ai mai făcut si băscălie de el, de ei, cînd era – erau doar salahori ca si tine, tine-te bine, teme-te! Asteaptă să te dea si afară. Pînă la urmă, chiar te dă. La sprituri comune, spune celor de-ai lui, care, bineînteles, îi sînt aevea: „Nu-i nici o pierdere, nu era bun de nimic, mă mir că a rezistat atîta!“. Si, cum ziceam, dacă mai e si femeie… . Dar, ca hazul să fie întreg, cel dat afară revine la vechiul lui loc de muncă, repus, cum s-ar zice, în drepturi, ca sef-sef. Ca sef adevărat. De data asta si peste omul nostru. Am cunoscut o astfel de situatie. Ei, si ce credeti că face noul sef? L-am întîlnit recent si mi-a spus: „L-am lăsat, bre, în pace; te apucă si jalea numai cînd îl vezi“. De aceea, doar atîta împutenie i-am aplicat si eu: i-am spus să calce cît mai rar prin biroul meu, să ne vedem cît mai putin. A-nteles si a răspuns cu un „să trăiti, trăiti, trăiti!“, aplecîndu-se pînă la pămînt. Lume!


Viorel Tudose

26 Ianuarie 2013

Articolul precedentMihail Neamţu îşi lansează ultima carte la Piatra Neamţ
Articolul următorTĂRANUL LA ORAS