Șef nou pentru chirurgii de la Spitalul Județean Neamț

Dr. Mircea Buganu este noul medic șef al secției Chirurgie generală din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț. Numirea sa în funcție acum, la început de 2023, este cu regim interimar, urmând să fie organizat concurs.

Medicul chirurg primar îl înlocuiește pe dr. Alexandru Juncu, cel care a deținut funcția tot ca interimar. Șefia uneia din cele mai importante secții de la spitalul județean a fost ocupată prin concurs, ultima dată, în ianuarie 2020, de dr. Silviu Verzea, cel care a fost și managerul spitalului în primul an de pandemie (detalii aici ).

Mircea Buganu este originar din Republica Moldova. A absolvit în anul 1998 Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițianu” Chișinău și ulterior a venit la Piatra-Neamț. Este un chirurg foarte apreciat profesional de colegi, dar și de pacienții pe care i-a operat de-a lungul timpului, iar acum este pentru prima dată la conducere. În luna aprilie va împlini 49 de ani.

C.I.

Autor:

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.