pietricica turism

Într-o atmosferă relaxată și cu o prezență maximă de consilieri, s-au votat, ieri, în ședința de Consiliu Local, 30 de proiecte de pe ordinea de zi. Faptul că primarul municipiului, Gheorghe Ștefan, a fost arestat și ține prima pagină a ziarelor naționale nici măcar nu a fost adus în discuție. Toată ședința a decurs ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Micile șușoteli și relaxarea de pe chipurile consilierilor o punem pe seama unei ședințe obișnuite și a proiectelor ce urmau a fi votate.

Colegiul Național „Petru Rareș” a primit 10.000 de lei

Cea mai veche și renumită instituție de învățământ la nivelul municipiului Piatra Neamț, Colegiul Național „Petru Rareș”, a solicitat 30.000 de lei, pentru a-și premia elevii olimpici la Internaționala de Astronomie, dar și manifestările organizate cu ocazia zilei liceului, sărbătoare ce se apropie. A primit 5.000 de lei. Astfel, în ședința de Consiliu Local de ieri, profesorul Dumitreasa, cu argumentele colegei consilier Luminița Vârlan, directorul instituției, a solicitat dublarea sumei primite.

„Sunt 145 de ani de când Colegiul Petru Rareș este emblema orașului, 145 de ani pe care dorim să-i onorăm așa cum se cuvine. Am avut rezultate foarte bune la recenta olimpiadă internațională de astronomie. Nu am avut posibilitatea să premiem nici elevii și nici profesorul, pe domnul director adjunct Oniciuc. De asemenea, vom avea în curând oaspeți din Israel. Elevii noștri au reușit să convingă, printr-un proiect, autoritățile de acolo. Activitățile sunt numeroase și, sigur, și cheltuielile vor fi în consecință. Trebuie să aveți toată încrederea că acești bani vor fi utilizați într-un mod cât se poate de judicios pentru ceea ce înseamnă acest moment aniversar”, a pledat Luminița Vârlan cauza colegiului național pe care îl și manageriază.

Discursul a fost convingător, iar suma de 10.000 de lei a fost votată cu 21 de voturi „pentru” și o abținere, a consilierului Vârlan, evident.

Doctorul Koszeghi, cetățean de onoare al municipiului în absență

Drept cadou de ziua lui, dr. Iosif Koszeghi a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Piatra Neamț, în ședința Consiliului Local de ieri. Dr. Andrița i-a făcut o prezentare foarte frumoasă a CV-ului și a declarat că ”merită să fie numit cetățean de onoare”.

„A condus zece ani secția de chirurgie a Spitalului Județean, este doctor în științe medicale, iar această numire vine ca o încununare a întregii activități în cadrul spitalului. Este președinte al Colegiului Medicilor din Neamț și a reușit, cât a fost șef de secție, să organizeze conferințe, congrese. Am ajuns la cea de-a XXXVI-a reuniune a chirurgilor din Moldova, denumită «Iacomi-Răzeșu», și ce-a de-a VIII-a conferință de chirurgie cu participare internațională. I se datorează în cea mai mare parte doctorului Koszeghi, care a continuat tradiția chirurgilor de excepție pe care Piatra Neamț i-a avut. Pe plan social, s-a implicat foarte mult în activități”.

Aici, dr. Andrița, pătruns, probabil de importanța și emoția momentului, a sărit câteva rânduri din prezentarea colegului Koszeghi, fiindcă a continuat cu următoarele cuvinte ”A prezentat operele sale la Bruxelles și a făcut în comuna Tașca un muzeu și o expoziție cu operele renumite ale sale. Pentru aceste motive am făcut această propunere pe care o susțin”. De fapt, operele și muzeul de la Tașca o onorează pe Doamna acuarelei românești, Iulia Hălăucescu, apropiată a familiei Koszeghi și de a cărei fundație se ocupă familia Koszeghi. Dr. Iosif Koszeghi este vicepreședintele fundației, cerea ce nu constituie decât un motiv în plus să fie cetățean de onoare al orașului.

Profitând de caracterul secret al votului, 21 de consilieri au fost de acord să-i ofere chirurgului distincția, 1 a fost împotrivă. Mai în glumă, mai în serios, câțiva consilieri ar fi vrut ca dr. Koszeghi să fie prezent la ședință cu o măslină, cu un pahar de șampanie pentru a celebra atât numirea lui ca cetățean de onoare, cât și aniversarea sa. Dr. Andrița l-a scuzat, spunând că este de gardă.

Tariful taximetriștilor rămâne același

Tariful practicat pe kilometru de taximetriști a fost subiect de controverse în ședința de Consiliu Local de ieri. Pe ordinea de zi era trecută majorarea tarifului, de la 2,2 la 2,8 lei/km. Consilierul PNL Constantin Teodorescu a fost cel care a propus ca tariful să rămână același și să nu fie majorat, pentru că „în toată Moldova, prețul este sub 2 lei. Ca să nu spun în toată țara”.

Viceprimarul Dragoș Chitic a intervenit cu un comentariu și a explicat cum vede el situația. „Nu vreau să mă transform în avocatul taximetriștilor, doar vreau să explic cum a venit solicitarea și care a fost gândirea care a stat la baza propunerii acestui preț. Ultimul preț aprobat la Taxi a fost în 2008. Sunt 6 ani care s-au scurs de atunci. Compartimentul de specialitate din cadrul primăriei a adăugat strict inflația pe cei 6 ani și a rezultat acest preț de 2.8 lei, pe care eu nu vreau să-l comentez. Spun doar că Piatra Neamț este un oraș foarte mic, datorită distanțelor mici și cererilor reduse de a merge cu taxi-ul, probabil că și-au făcut un calcul de eficiență și nu poate fi comparat cu un alt oraș mare din România”, a declarat viceprimarul Dragoș Chitic.

În completare a venit viceprimarul Aurelia Simionică: „Trebuie să mai menționăm un lucru, că prețul acesta de 2,8 lei este un preț maximal. Nu-i obligă nimeni să lucreze cu prețul ăsta. În mod normal, din punct de vedere economic, tot în stația de taxi se reglează costurile”. Dar, cum o bună parte din consilieri nu a fost de acord cu noul tarif, s-a votat respingerea acestui proiect de hotărâre. (Z.C.H.)

1 COMENTARIU

  1. D-na Vice care se plimba foarte des cu taxiul , este normal sa nu fie de acord cu marirea preturilor .
    Si raspunsul ei denota un tupeu fantastic specific PSD
    ,,Nu-i obliga nimeni ”
    Pai le dati d-stra de lucru daca nu mai lucreaza,
    Ati promis un mlion de locuri de munca !
    PSD-isti mincinosi!!!
    Mai aveti doua zile si o sa plecati cu totii ,Mincinosi .
    Iesiti la vot fratilor ca astia ne mananca de vii!!