0:00

Ședință la Consiliul Județean Neamț: Pupat toţi piaţa endependenţii!, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Ieri s-a petrecut un fapt inedit în fruntea județului: a avut loc o ședință de Consiliu fără scandal, fără injurii și fără amenințări. Nu se cunosc rațiunile care au stat la baza acalmiei de la județ, dar se presupune că motivul principal ar ține de Sânziene, pe care până și consilierii știu că nu-i bine să le mânii, că se transformă în zâne rele și aduc nenorocire asupra celor care nu le respectă ziua. Situația excepțională a fost în măsură să bulverseze deopotrivă legislativul județean, aparatul de specialitate al consiliului și publicul spectator, dar, într-un final, deși nimeni nu înțelegea nimic, toată lumea a convenit că e bine și cu liniște. Ședința a început sub auspiciile favorabile ale plicurilor cu bani – consilierii și-au primit indemnizațiile.

Discuțiile nonformale, de debut, au fost amiabile, chiar agreabile, lume destinsă, glume, zâmbete, cu dureri doar pe ici, pe colo, pe la dinții vicelui Manoliu și șalele șefului PP-DD Ciprian Șerban. Primul semn că totul va fi bine a apărut la asumarea procesului-verbal al ședinței anterioare, procedură la care Dan Constantin n-a mai solicitat vot deschis, cu mâna-n sus, ci s-a mers pe votul electronic. Primul proiect a picat cu brio, dar fără să surprindă pe cineva, întrucât era vorba de vacantarea locului lui Gheorghe Vasiloiu, lucru asupra cărora majoritățile încă nu au convenit. Împotrivirea a fost totuși nuanțată, nu hotărâtă: 6 voturi pentru, 8 împotrivă, 19 abțineri.

Prin restul proiectelor s-a trecut ca prin brânză: Ciprian Șerban (PP-DD) s-a retras prin demisie din AGA de la Drupo și a fost înlocuit prin vot cu Daniel Vasiliu (UNPR), județul Neamț s-a asociat pe bani cu scriitori, asociații sportive, Crucea Roșie, Children Forever, Inspectoratul Școlar, Asociația Nevăzătorilor, comunele Războieni și Dămuc, s-a operat o rectificare bugetară pe bază de tăiere la DGASPC, dar, curios, nimeni n-a avut nicio obiecție (”Sunt bani pe care nu i-au folosit”, a fost explicația primită după ședință), s-a aprobat fără nicio discuție actualizarea monografiei militare a județului. În cazul acesteia, discuțiile nu au fost dorite și pentru că, fiind vorba de informații cu caracter confidențial, la care accesul se face pe bază de certificat ORNISS, ar fi însemnat să rămână în sală unul, doi oameni, să discute între ei. Consilierilor li s-a raportat starea statistică a Protecției Copilului și Asistenței Sociale din județ și, cu aceasta, s-a rezolvat ordinara din luna iunie.

De bine ce le-a fost, consilierii nici că se mai dădeau duși, motiv pentru care, la punctul Diverse, au rămas pe loc și-au început să discute vrute și nevrute, la obiect sau mai puțin. Într-un târziu, s-au urnit, care pe la cafeaua lui. Președintele Culiță Tărâță l-a poftit la cafea pe fostul președinte Vasile Pruteanu, Mircea Pintilie s-a orientat spre cafele în zona PNL Neamț, vicele Dan Manoliu a optat pentru o cafea solitară în biroul său, iar ceilalți au părăsit sediul în grupuri organizate. Cum, însă, orice minune ține doar trei zile, deja se vorbește că se trag sfori pentru o ”extraordinară”, din cele cu sânge, în care să schimbe iar majoritățile și vicepreședinții. Până la urmă, Sânzienele sunt doar o dată-n an. (D. OSTAHIE)

Articolul precedentEuroparlamentare la comune / Păstrăveni și Petricani
Articolul următorIulian Luca vrea să fie vicepreşedinte la PNL