Se va asigura 75% din salariu şi pentru persoanele cu contract de activitate sportivă

Guvernul României a hotărât, în şedinţa de pe 18/19 martie, ca și persoanele care își desfășoară activitatea în baza unui contract de activitate sportivă să beneficieze de același prevederi ca și cele care au încheiate contracte individuale de muncă, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS).

„În eventualitatea că angajatorul s-ar vedea obligat să întrerupă colaborarea cu sportivii, statul ar interveni și ar asigura un venit de minimum 75% din salariul aferent contractului individual de muncă sau din drepturile în bani aferente contractului de activitate sportivă, plăți care vor fi suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, sumă plafonată la nivelul de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea 6/2020 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2020. De asemenea, alți profesioniști (kinetoterapeut, preparator fizic și alte categorii asemănătoare) astfel cum sunt reglementați de Codul Civil, care întrerup activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgență decretate, beneficiază din bugetul de stat de o sumă la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit pentru anul 2020”, precizează sursa citată.

O altă măsură care vine în sprijinul activității sportive este amânarea la plată a serviciilor de utilități (electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice și de internet), precum și de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinație de sediu social și de sedii secundare, pentru federațiile sportive naționale și cluburile sportive care dețin certificat de identitate sportivă și a căror activitate este afectată direct prin măsurile dispuse de autoritățile publice pentru prevenirea și combaterea pandemiei determinate de infecția cu COVID 19. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: Arhiva ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. ROADPOL Safety Days: 330 de sancțiuni aplicate și 28 de permise reținute

Poliția Rutieră a aplicat 330 de sancțiuni contravenționale, în...

Neamț. Accident din neatenție la Roman – un bărbat a fost transportat la spital

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane,...

Botoșani. Șase percheziții într-un dosar de proxenetism. Trei persoane au fost duse la audieri

Polițiștii botoșăneni au efectuat, miercuri dimineață, 23 septembrie, șase...

VIDEO-FOTO. Prima ninsoare din 2026 pe Ceahlău

Iarna și-a intrat deplin în drepturi pe Ceahlău chiar...

Suceava. Locuință distrusă de la o țigară

Locuința unei familii din Suceava, cartierul Burdujeni, a fost...