Două propuneri privind transportul public prestat de Troleibuzul SA se află în discuția consilierilor locali de la Piatra Neamț în ședința de astăzi, 24 octombrie.
O primă propunere vine din partea ADI Urbtrans și se referă la majorarea tarifului de călătorie, cu 20%. Motivele au fost explicate de cei de la societatea Troleibuzul: prețurile sunt la fel din octombrie 2018, deși, între timp, au crescut cheltuielile cu salariile, curentul și piesele de schimb, au scăzut călătoriile înregistrate (cu 12,24% mai puține în 2018, față de 2011), a crescut prețul carburanților și, în esență, a crescut costul mediu pe călătorie, de la 2,74 lei în septembrie 2016, la 3,90 lei în august 2019.
Tarifele actuale sunt:
Acum, dacă vor fi de acord consilierii, bugetul Pietrei va suporta 80 de lei lunar per legitimație de călătorie. Pentru 60 de călătorii. Și pentru toate categoriile de persoane îndreptățite, adică veterani și văduve de război, persecutații politic, persoanele cu handicap grav sau accentuat și însoțitorii acestora, beneficiarii de ajutor social, preșcolarii și elevii care merg la școli îndepărtate de casă și provin din familii cu mai puțin de 850 de lei/ membru, elevii premianți la olimpiade și concursuri naționale și internaționale, pensionarii cu venituri de până în 1.200 lei lunar și cei care nu au venituri de niciun fel și au peste 65 de ani. (D.O.)