ACTUALIZARE 3: Incendiul de la Roznov n-a fost lichidat complet nici până sâmbătă dimineaţă. Echipajele de pompieri s-au retras, rând pe rând, pe măsură ce amploarea flăcărilor era redusă, însă unul a rămas până dimineaţă şi, la ora 8:30, militarii au fost înlocuiţi cu alţii care au intrat în tură. „Cauza este în curs de stabilire, încă se mai verifică locul şi la această oră (n.r. – 11:00), pentru a se decoperi eventualele focare ascunse”, a declarat lt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. „E greu de spus dacă va fi stabilită cauza în cursul zilei de astăzi, pentru că suprafaţa afectată este foarte mare, totul a ars şi amprenta incendiului este complicat de delimitat. Dincolo de suprafaţa mare cuprinsă de flăcări, intervenţia a fost dificilă din cauza vântului, care nu a suflat cu putere, dar şi-a schimbat direcţia continuu pe parcursul celor câteva ore cât a durat stingerea”. (C. MIRCEA)
******
ACTUALIZARE 2: Pompierii au reuşit să localizeze incendiul „aducându-l” din margini spre mijloc, dar deja focul şi-a făcut treaba, în sensul că la ora 21:30 nici nu se mai cunoştea că acolo a fost vreodată o construcţie. Totul s-a transformat într-un morman de căpriori încă în flăcări şi, în rest, cenuşă. Pompierii alimentează autospecialele de la un rezervor de 80 de tone, aflat în curtea fabricii, şi speră ca, în scurt timp, să lichideze incendiul. Hala era dezafectată, iar muncitorii lucrau doar la gaterul şi la uscătorul din curte, adăpostite în nişte construcţii care n-au fost afectate de incendiu. (C. MIRCEA)
*******
ACTUALIZARE 1: Hala care arde are în jur de 2.000 mp. Când au ajuns pompierii la faţa locului deja acoperişul era căzut parţial, acum a căzut cu totul, iar şansele de a salva ceva din construcţie s-au redus considerabil. Militarii încearcă să oprească extinderea incendiului spre stivele din lemn din curte, care sunt la o distanţă de 6-7 metri de hală. Singura parte a construcţiei care a rămas intactă, dar nu a scăpat de pericol, este cea în care se află centrala termică şi atelierul mecanic, separată de restul halei printr-un perete anti-foc. (C. MIRCEA)
********
ŞTIRE INIŢIALĂ: Şase maşini de pompieri se află în acest moment într-o intervenţie de mare amploare, la Roznov, unde, în urmă cu puţin timp, a izbucnit un incendiu la o fabrică.
Potrivit primelor informaţii, este vorba despre o hală, dezafectată în prezent, a fostei fabrici Butoiul din oraş, actualmente SC Akira Forest SRL. Unii din cei care cunosc locul spun că, deşi din lemn, construcţia nu prea ar fi avut cum să se aprindă fără puţin „ajutor”, dar asta urmează să stabilească specialiştii de la ISU. Pompierii au vorbit deja cu unul dintre şefii firmei. Potrivit celor de la ISU, incendiul se manifestă pe suprafaţă mare şi a fost observat şi anunţat târziu, deci iar şansele de salva hala sunt minime.
Ce se ştie cu siguranţă la această oră este că incendiul pare să fi scăpat de sub control, pompierii se chinuie să-l stingă, zona este luminată ca şi cum ar fi ziuă, iar la faţa locului s-au adunat deja o mulţime de oameni.
Fabrica de butoaie de la Roznov a fost deschisă în anii ’30 şi a fost a doua unitate din ţară de fabricare a respectivelor recipiente.
Vom reveni cu amănunte. (ZCH NEWS)