”Dată fiind evoluția situației din ultimele zile, am considerat că este înțelept să ne întrerupem activitatea, în perioada 16-31 martie. Este în interesul tuturor, deopotrivă oaspeți și angajați, să luăm toate măsurile de prevenție care se impun, pentru a trece cu bine de această perioadă. Vă mulțumim pentru înțelegere si așteptăm cu răbdare vesti bune!”, este anunțul făcut astăzi, 13 martie, de reprezentanții Cabanei Dochia.
Închiderea cabanei, nu înseamnă dispariția posibilității ca iubitorii muntelui să renunțe la ascensiunile de week-end. De aceea, ambele baze Salvamont, din Durău și din Dochia, vor funcționa în continuare.
”Cu siguranță c-or să vină turiști dacă vremea este bună, mai ales că în natură sunt departe de orice posibilă infestare virusologică”, a declarat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț. ”Este de datoria noastră să rămânem în activitate, am luat măsuri de biosecuritate în ceea ce privește relația cu turiștii, din păcate nu putem să nu fim expuși în cazul în care intervenim direct asupra victimei, cu manevre care implică un contact direct, dar ne asumăm acest lucru, la fel ca și cei din sistemul sanitar. Rămânem un punct de supraveghere acolo sus, având în vedere că pe munte lucrează lume în continuare, este stație meteo, este personalul cabanei, este schitul. Deci Baza Durău și Baza Dochia rămân deschise”.
C.M.