Un tren mărfar care transporta metanol a fost lovit, în această dimineață, 30 ianuarie, de o mașină. Accidentul s-a produs în zona barierei de la Horia, județul Neamț, în timp ce trenul era în mers. Pompierii de la Roman au intervenit pentru a asigura măsurile de prevenire a incendiului, potrivit slt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamt. În mașină era doar șoferul, care ulterior a fost transportat la spital de ambulanță. Bărbatul, în vârstă de 76 de ani,a suferit un traumatism la față, fractură de coastă și hematom subdural, fiind internat în secția Neurologie de la Spitalul Municipal de Urgență Roman, potrivit Laurei Trifan, purtătorul de cuvânt.
O garnitură a fost avariată, iar scurgerea de metanol a fost observată când trenul a ajuns în stația CFR Bacău. ISU Bacău a intervenit pentru asigurarea protecției împotriva incendiului la vagonul avariat, unul din cele 8 pline cu metanol, din 39 de vagoane ale garniturii. La faţa locului a fost trimisă și o autospecială de cercetare CBRN, destinată intervenţiei în cazul accidentelor nucleare, biologice, chimice şi radiologice şi pentru decontaminarea personalului de interventie şi a celui afectat, dar și echipaje medicale. Defecțiunea a fost remediată de o echipă de mentenanţă a GFR Paşcani, după care traficul feroviar a fost reluat, iar trenul s-a pus în mişcare la ora 5, conform ISU Bacău.
Recipientele cu metanolul provenit din scurgere (60 l în 3 bidoane a 20 l), vor fi preluate de echipa de mentenanţă urmând a fi predate expeditorului din Dorneşti (Suceava). Garnitura de tren venea dinspre Dornești, judeţul Suceava, urmând să ajungă la Slobozia. (C.I.)