Scrisoare transmisă de poliţişti părinţilor prin intermediul copiilor

Poliţiştii Secţiei 1 Iaşi au organizat, joi, 12 ianuarie, acţiunea cu scop preventiv „Copii şi părinţi în siguranţă”, la Şcoala Gimnazială „George Călinescu” din localitate.

„Discuțiile purtate cu polițiștii au atins subiecte de interes, adaptate nivelului de înțelegere al celor mici: cum să circulăm corect pe stradă, cum să recunoaștem  potențiale situații de risc și modalități corecte de reacție când ne confruntăm cu acestea, protecția bunurilor personale, comportamente adevate în societate, familie, școală. Toți copiii au plecat acasă cu «o misiune» importantă: să predea părinților și bunicilor SCRISOAREA, cu sarcina de a fi citită împreună”, precizează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi.

iasi politie copii 2017 03Proiectul se derulează în perioada noiembrie 2016-februarie 2017. SCRISOAREA are scopul de a transmite mesajele preventive și la un alt grup țintă – adulții.

„Dorim ca proiectul actual să reprezinte o punte de legătură între poliţie şi comunitate, deoarece, prin intermediul copiilor, care  vor fi direct implicaţi, prin participarea la activităţi educativ-preventive, cu mesaje adaptate vârstei lor, părinţii vor primi materiale preventive pentru siguranţa personală, dar şi pentru siguranţa bunurilor şi valorilor”, mai precizează IPJ Iaşi. (ZCH NEWS; FOTO: IPJ Iaşi)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora