mugur cozmanciuc 021Dragi liberali din județul Neamț,

Fuziunea celor două partide de centru-dreapta din România reprezintă o decizie înțeleaptă luată la vârful celor două mari formațiuni politice. Consiliul Național de la Pitești a dovedit încă o dată că PNL este un proiect de succes. Cu alte cuvinte, suntem obligați să privim către viitor, suntem obligați să definim echipa PNL în interesul comunității noastre, lăsând la o parte orgoliile personale.

Electoratul așteaptă ca noi, liberalii, să fim o echipă unită. Trebuie ca procesul de fuziune de la nivel județean să mergă mai departe, chiar dacă uneori pare a fi dificil. Modelul unei “Românii a lucrului bine făcut” trebuie să definească și județul Neamț.

Ne găsim într-un moment de excepție în istoria de 140 de ani a Partidului Național Liberal. PNL se află la un scor electoral de excepție. Avem încrederea electoratului. De noi depinde respectul și aprecierea oamenilor. De noi depinde victoria în județul Neamț la alegerile locale din 2016!

Sunt decis ca, împreună cu voi, să facem din județul Neamt unul atractiv pentru mediul privat. Sunt decis să luăm hotărâri pentru comunitățile locale în parteneriat cu societatea civilă. De asemenea, infrastructura trebuie să fie o prioritate pentru regiunea Moldovei. Avem nevoie de două mari autostrăzi care să lege Suceava de București și Iașul de Târgu Mureș. Acestea vor traversa județul Neamț și vor defini dezvoltarea economică a regiunii noastre.

Mai mult, județul Neamț trebuie să devină un centru de dezvoltare economică regională, în acest sens fiind nevoie ca infrastructura dintre Piatra Neamț și Bacău să ajungă la standardele Uniunii Europene.

Pentru a ne atinge aceste obiective, alegerile locale de anul viitor trebuie să ne găsească uniți și pregătiți. Acest examen începe chiar acum. Noi trebuie să demonstrăm că merităm să fim aleșii județului Neamț!

Soluția pentru județul Neamț este PNL! Soluția pentru municipiul Piatra Neamț se cheamă Piatra Neamț Liberală!

Aniversăm 140 de ani de la înființarea PNL. Sunt convins că vom sărbători împreună, uniți, și 150 de ani de liberalism.

La mulți ani, PNL! La mulți ani tuturor liberalilor!

Mugur COZMANCIUC Deputat PNL Co-președinte PNL Neamț 24 mai 2015

Articolul precedentSUCEAVA: Accidentată de Salvare!
Articolul următorNEAMŢ: Autoturism Suzuki, dat în urmărire de poliţie
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.