Scrisoare adresată căpitanului

ceahlaul 2

Vă prezentăm o scrisoare trimisă de fostul portar al Ceahlăului, Costică Tofan, primului căpitan al galben-negrilor, Ionel Mâță. Epistola a fost scrisă pe 24 ianuarie 1982. Peste un an, pe 12 iulie, avocatul Ionel Mâță părăsea această lume la vârsta de 78 de ani. (A. MOISE)

București, 24 ianuarie 1982

Dragă căpitane,

Am primit plicul trimis împreună cu fotografia echipei noastre din anul 1935 și mi-a părut foarte bine că mi-ai oferit încă o ocazie să revăd Borzogheanul tinereții noastre și pe ”hultanii de munte galben-negrii”. Este  o foarte frumoasă amintire și la prima noastră reuniune fotografia aceasta va face înconjorul tuturor participanților, începând cu domnul inginer Octav Lecca și continuând cu frații Ionel și Nicușor Mătase, Ionel Lipovanu, Aristide Filipescu, Octav Carp, Fănică Pecec, precum și cu prietenii noștri pietreni, care deși nu au fost jucători, sunt prezenți totdeauna la reuniunile noastre. Printre cei mai constanți se află doctorul Buți Lalu, Nicușor Albu, Tiberiu Capșa, Gelu Gheorghiu, Duduș Stoenescu și alții. La întâlnirile noastre derulăm frumoasele amintiri din perioada tinereții, atât despre cei existenți, cât și despre cei care ne-au părăsit. Dacă știm unele date despre Tuci Herghelegiu sau Mișu Dragomir, nu știm anii când s-au stins Petrică Bălănescu (împrejurările le cunoaștem), Necula și alții. Mai înainte ne mai furniza unele amănunte Lache Arnăutu care în ultimii ani a ținut o mai strânsă legătură cu ceahlăuanii rămași în Piatra Neamț, dar acum el nu mai este printre noi. Mie mi-a trimis din Elveția niște vederi, fără să-mi precizeze dacă se mai înapoiază în țară sau nu. Un singur amănunt pe care l-am aflat este că locuiește în orașul Lugano, Elveția, împreună cu Ioanim. Din ultima scrisoare trimisă de nea Titi Grigoriu lui Fănică Pecec rezultă că lotul echipei Ceahlăul a fost consolidat, dar este absolut necesară omogenizarea ei-despre care trebuie să se ocupe antrenorul echipei, pentru a putea spera la o mai bună poziție în clasament și de nu în viitorul campionat chiar la realizarea marii noastre speranțe-promovarea în A, spre bucuria iubitorilor Ceahlăului din Piatra Neamț și din capitală. Închei aceste rânduri, transmițând din partea veteranilor din Bucuresti și din partea mea, multă sănătate, mulți ani cu bucurii și satisfacții pentru matale, familie, și cei dragi, iar echipei noastre, multe succese.

Cu toată dragostea te îmbrățisează,

Costică Tofan

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...