Școlile din Piatra Neamț nu au bani pentru utilități

Școlile din Piatra Neamț nu au bani pentru utilitățiMai mulți directori de școli din Piatra Neamț ne-au semnalat că, în curând, vor intra în ”conflict” cu furnizorii de utilități, pentru că nu au cu ce plăti facturile. Pentru plata acestor facturi, Primăria Piatra Neamț are obligația de a asigura finanțarea. Totuși, cu doar o zi înainte de sfârșitul lunii februarie, școlile s-au trezit că nu au cu ce se achita de datorii, pentru că Primăria Piatra Neamț nu a scos nicio lețcaie din ”vistierie”. Ce se poate întâmpla în acest context?

În cel mai sumbru scenariu, unitățile de învățământ ar putea rămâne pentru o perioadă fără gaz și energie electrică. Cum s-a ajuns în această situație? Am încercat să aflăm de la reprezentanții Primăriei. ”Cheltuielile cu salariile și utilitățile pentru școli sunt acoperite, conform legii, de la bugetul de stat, din cota de TVA, repartizate Unităților Teritorial Administrative, respectiv Primăriei Piatra Neamț Deoarece suma repartizată din cota TVA, la începutul acestui an, a fost mai mică decât necesarul, Primăria Piatra Neamț a solicitat Ministerului Finanțelor Publice alocarea diferențelor financiare pentru acoperirea întregii sume. Dacă vor exista situații deosebite, vom interveni cu sume de la bugetul local, sume care vor fi recuperate din alocările bugetare ulterioare de la nivel central”, a precizat Vlad Tudor, purtătorul de cuvânt al instituției.

Cum bugetul pentru fiecare UAT mai are cale lungă până va fi aprobat și folosit, este de înțeles suspansul cu care trăiesc în momentul de față unii direcctori de școli. În orice caz, pentru ca, pe viitor, să nu mai existe asemenea emoții, poate n-ar fi rău ca școlilor să li se recomande surse alternative de independență energetică, cum ar fi panouri solare, eoliene, centrale bio cu compost ș.a.m.d. (T. Marian)

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Bacău. O femeie de 50 de ani a suferit politraumatisme în urma unui accident de circulație

Un accident produs astăzi, 16 iunie, satul Bazga, comuna...

TIR înmatriculat în Neamț, cuprins de flăcări pe un drum din Vaslui

Un autotren înmatriculat în județul Neamț a fost cuprins...