0:00

Şcoli „corigente” la capitolul calitate, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAnul trecut şcolar, 46 de unități de învățământ au intrat în procesul de evaluare periodică în cadrul a două proiecte strategice ale ARACIP: „Sprijinirea școlilor pentru creșterea calității serviciilor educaționale”, şi „Educație de calitate în școlile din mediul rural”.

În urma vizitelor de evaluare externă, experţii ARACIP au propus calificative pentru fiecare dintre cei 43 de indicatori din standardele naţionale de calitate. Conform evaluării iniţiale, doar 25 de unităţi şcolare din judeţ au îndeplinit standardele naţionale şi vor primi atestate de calitate valabile pentru o perioadă de 5 ani.

La sfârșitul lunii iunie, anul trecut, potrivit purtătorului de cuvânt al ISJ Suceava, prof. Ioan Cezar Anuței, „21 de şcoli nu îndeplineau unul sau mai mulţi indicatori la nivel minimal obligatoriu (satisfăcător). În cazul acestora, ARACIP a transmis notificări către ISJ Suceava şi, după caz, altor instituţii (Consiliilor Locale, Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Suceava, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Suceava) prin care s-a atenţionat asupra faptului că unităţile verificate nu îndeplinesc standardele naţionale la nivel minimal şi obligatoriu, conform HG nr. 21/2007 privind aprobarea standardelor de acreditare şi evaluare periodică”.

În perioada 15-30 august 2015, precum şi în luna noiembrie 2015, școlile cu „bile negre” au avut posibilitatea de a transmite ARACIP dovezi de îmbunătăţire pentru aspectele apreciate ca neconforme în evaluarea iniţială. Acum, așa cum informează prof. Anuței, dintre cele 21 de şcoli, care au avut în evaluarea iniţială unul sau mai mulţi indicatori evaluaţi cu NS (nesatisfăcător), 8 şcoli au remediat aspectele neconforme, însă 11 nu vor primi atestat ARACIP: Şcoala Gimnazială Bilca, Şcoala Gimnazială Udeşti, Şcoala Gimnazială Bogdăneşti, Şcoala Gimnazială „Dimitrie Onciul” Straja, Şcoala Gimnazială Neagra Şarului, Şcoala Gimnazială Poiana Micului (Mănăstirea Humorului), Şcoala Gimnazială Botoşana, Şcoala Gimnazială Frătăuţii Vechi, Şcoala Gimnazială Hănţeşti, Şcoala Gimnazială Valea Moldovei, Şcoala Gimnazială Dorneşti.

Motivele pentru care școlile vor fi monitorizate în continuare de ISJ Suceava, până la remedierea problemelor, sunt:

  • 3 şcoli – lipsă ASF și nu au cabinet de consiliere psiho-pedagogică
  • 1 şcoală – lipsă ASF şi aviz ISU
  • 1 şcoală – lipsă ASF, lipsă aviz ISU, dotare TIC sub normative
  • 1 şcoală – lipsă ASF, lipsă aviz ISU, nu are cabinet de consiliere psiho-pedagogică şi nu are protocol cu un medic de familie
  • 1 şcoală – lipsă ASF, lipsă aviz ISU, nu are cabinet de consiliere psiho-pedagogică, dotare TIC sub normative, lipsa activităţii ştiinţifice a cadrelor didactice, deficienţe manageriale.

Școlile amintite care nu au primit atestat ARACIP au posibilitatea să remedieze indicatorii evaluaţi cu ”nesatisfăcător” într-un interval de un an sau doi ani de la data evaluării. (Marian TEODOROF)

Articolul precedentGerul a aglomerat centrele pentru persoane fără adăpost din Neamț
Articolul următorMaşină „buşită” în mai multe capete de pod
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.