0:00

Ieri, comuna Girov a fost, din nou, în fierbere. Întâmplător sau nu, discuțiile aprinse s-au iscat tocmai în ziua în care era programată să aibă loc ședința de lucru a Consiliului Local, și în care secretarul comunei Adriana Roca, a revenit în primărie, după o săptămână de concediu medical. Să o luăm metodic.

Schimbarea schimbării / Florinel Sarion (re)ales viceprimar la Girov, ZCH NEWS - sursa ta de informații

 Dimineață…

„Pe data de 24 martie, actualul primar a emis o dispoziție prin care mi-a interzis să mai funcționez ca și secretară, și am fost mutată la biroul de Resurse Umane și Stare Civilă. Colega de acolo nu vrea să predea biroul, pentru că ea este cea care ar urma să vină în locul meu, dar nu are nici pregătirea necesară, și nici nu vrea să intre în problemele pe care le are de rezolvat un secretar de comună, care sunt și multe, și grele. Din cauza stresului, presiunilor și a tot ce s-a întâmplat aici, a trebuit să plec în concediu medical, până ieri (luni, 31 martie, n.r.) inclusiv”, spune secretarul Adriana Roca.

În momentul în care s-a întors, marți, la serviciu, Adriana Roca spune că a fost luată la întrebări de actualul primar și de actualul viceprimar. „Mi-au spus să mă duc la celălalt birou, sau să-l predau pe acesta, comisiei de inventariere. Această comisie nu se ocupă decât de piesele de mobilier – dulapuri, bibliotecă, birouri, sau telefon. Dar eu am aici atât de multe dosare și documente, pe care nu le pot preda comisiei, pentru că ar trebui să le predau celui care vine și îmi ia locul”.

Adriana Roca s-a adresat, ieri, prefectului județului, care a spus că va da o dispoziție în acest sens abia după ce se va consulta cu cei de la Legalitatea Actelor.

„Am făcut un lucru pe care îl vor toți cetățenii comunei!”

Schimbarea schimbării / Florinel Sarion (re)ales viceprimar la Girov, ZCH NEWS - sursa ta de informații

De cealaltă parte a baricadei, actualul primar – Ciprian Avasiloaiei, spune că miza ar fi fotoliul de primar de Girov. ”În cele cinci zile de când sunt primar interimar, am încercat să fac tot ce este corect pentru binele comunei. Ceea ce am făcut este un lucru pe care îl vor toți cetățenii comunei – demiterea secretarului Adriana Roca. De cel puțin trei ani, domnia sa face, voalat, politică, deși legea interzice clar acest lucru. Chiar dacă am emis mai multe dispoziții – una de mutare a dânsei la alt birou, cealaltă de predare a biroului de secretar – domnia sa nu respectă niciuna din aceste dispoziții, deși a semnat decizia de punere a noastră în funcție. Dumneaei a spus că dispozițiile în cauză nu o privesc și nici nu o interesează, și că dumneaei este, în continuare, secretarul comunei”, a declarat Avasiloaiei.

Cum prezența secretarei ar fi deranjat la ședință, interlocutorul nostru ne-a spus că are girul celor de legalitatea actelor: „Aceștia mi-au spus clar că doamna Adriana Roca nu mai este secretarul comunei Girov și atâta timp cât dispozițiile au fost emise și nu au fost revocate, rămân în vigoare până la momentul în care intervine o cale de atac – contestație în Contencios administrativ sau tribunal”. Cert este că a fost numită o altă persoană care să-i preia atribuțiile, persoană pe care, zice Avasiloaiei, „doamna Adriana Roca a contactat-o telefonic și a amenințat-o, încât fata a depus cerere de renunțare”.  De pe data de 26, când am înregistrat această cerere, nimeni nu mai vrea să audă de funcția de secretar al comunei.

Încet, încet am ajuns la subiectul dureros. „Ședința consiliului local a fost convocată de un grup format de o treime dintre consilieri, așa cum spune legea, însă legea spune la fel de clar că ședințele CL sunt convocate prin intermediul secretarului. Doamna Adriana Roca nu mai era nici în funcția de secretar, nici măcar nu era în unitate. Legea administrației publice locale spune clar că dosarul de ședință este întocmit de secretarul comunei, care îl transmite apoi consilierilor”.

Adică, ședința n-ar fi trebuit să se țină pe motiv de lipsă de secretar. În momentul în care, însoțit de un grup de consilieri, pe care i-a luat în calitate de martori, a mers în biroul secretarei să-i comunice și să-i înmâneze decizia, Adriana Roca a refuzat să o primească și să o recunoască. „Nu primesc așa ceva! Dacă le faceți legal, atunci le primesc. Întotdeauna ați știut ce drepturi am eu, dar drepturile dumneavoastră le știți? Dacă vi le știți, conformați-vă legii. Nu recunosc nicio hârtie”, a fost replica secretarului.

Florinel Sarion, ieri dimineață încă simplu consilier local, a încearcă să lămurească problema, și l-a acuzat pe Ciprian Avasiloaiei că încalcă legea. „Legea pe care a invocat-o primarul există, dar dispoziția pe care a emis-o este legală abia în momentul în care secretarul comunei s-a prezentat în fața comisiei de legalitate a Prefecturii, iar prefectul a emis o dispoziție prin care secretarul trebuie fie să treacă pe alt post, fie să plece, definitiv, din primărie. Primarul a făcut un abuz, pentru că nu are nicio hârtie de la prefectură în acest sens. Ședința este foarte legală, a fost înregistrată în data de 27 martie, a respectat intervalul de timp legal, de cinci zile, de la data înregistrării până la momentul în care are loc ședința. Ceea ce se încearcă acum, prin noua dispoziție emisă, este tocmai neorganizarea ședinței, prin ilegalitățile comise de primar și viceprimar”.

…și după amiază

Lucrurile, calitățile și funcțiile aveau să se schimbe la ora 14. Ședința Consiliului Local s-a ținut, până la urmă, cu majoritatea strict necesară – 8 consilieri din 15 – pentru a fi legal constituită. A fost o întâlnire de lucru în „cinci puncte”: alegerea unui nou președinte de ședință, pentru următoarele trei luni, revocarea din funcție a actualului viceprimar cu atribuții de primar, Ciprian Avasiloaiei, revocarea viceprimarului delegat – Valeriu Andrieș, alegerea unui nou viceprimar cu atribuții de primar și delegarea unui nou viceprimar, din rândul consilierilor locali.

În premieră – o femeie, în funcția de viceprimar delegat

Așa cum avea să remarce unul dintre consilieri, ședința de ieri de la Girov a fost singura din istoria recentă a comunei în care cuvântul „DA”  a mers pe bandă rulantă, de la un capăt la altul.

La aceste ultime două puncte de pe ordinea de zi, s-a mers pe vot secret. O singură propunere pentru viceprimar cu atribuții de primar – Florinel Sarion și, la fel, o singură propunere pentru viceprimar delegat. Care propunere a venit tot de la Florinel Sarion, imediat după depunerea jurământului, și constituie o premieră: „O propun pe doamna Nădășanu Marieta, cu care am colaborat foarte bine de-a lungul timpului”. În urma votului, nimeni din cei prezenți n-a trecut peste propunerea lui Sarion, aceasta fiind aprobată la unison. „Sper ca, de-acum înainte, să lăsăm deoparte certurile din Consiliul local și să ne apucăm serios de treabă, pentru comuna noastră. Eu asta am de gând să fac, să mă ocup de comună. Nu am niciun alt interes”, a spus și Marieta Nădășanu, viceprimar delegat.

În timp ce ședința de CL „curgea”, consilierii din tabăra adversă, au pus sigilii și la biroul secretarei, și la cele ale primarului și viceprimarului. Sigilii care au fost înlăturate imediat după finalizarea lucrărilor ședinței, de noua echipă de la cârma comunei. După care s-a trecut la inventarierea bunurilor din biroul primarului, acestea fiind apoi consemnate în procesul-verbal.

Prefectul, surprins de rapiditatea evenimentelor de la Girov

„În momentul de față, evenimentele la Girov se desfășoară cu o rapiditate extraordinară. Noi, ca instituție, trebuie să fim, obligatoriu, notificați de orice act în termenul legal de 10 zile, urmând a ne pronunța, în funcție de ce hârtii ajung la noi. Vreau să menționez că acolo, la Girov, este o situație care ne îngrijorează, instabilă, care generează instabilitate, și este în atenția noastră”, a declarat prefectul Vlad Angheluță. Din discuția cu domnia sa, am mai înțeles că cercetările au în vedere situația secretarului comunei și a modului în care s-a putut ține ședința.

Alex SÎRBU

Articolul precedentManex, încă două tâlhării, Orlando – prins la furat
Articolul următorSumedenie de expertize pe maşina magistraţilor Baltag