„Scări pe Toaca” revine la Durău. 97 de pompieri din toată țara se întrec în cea mai solicitantă competiție montană

„Scări pe Toaca” revine la Durău. 97 de pompieri din toată țara se întrec în cea mai solicitantă competiție montanăStațiunea Durău redevine gazda uneia dintre cele mai solicitante competiții destinate pompierilor români, concursul „Scări pe Toaca”, ajuns la cea de-a III-a ediție, care se va desfășura în perioada 18-20 iunie.

Evenimentul, organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț, sub coordonarea IGSU, adună la start anul acesta 97 de pompieri și 24 de inspectorate județene din întreaga țară (AB, AG, AR, BC, BN, BT, BR, B-IF, BZ, CS, CJ, DB, GL, GJ, HR, MM, NT, PH, SB, SJ, SM, SV, TL și VN). Scopul competiției este de a testa și îmbunătăți abilitățile fizice ale participanților.

„Această competiție a luat naștere din dorința de a testa și îmbunătăți capacitățile fizice și mentale ale pompierilor, având în vedere că misiunile lor presupun adesea intervenții în condiții extreme, ce necesită anduranță și forță fizică”, au declarat reprezentanții ISU Neamț.

Deschiderea oficială a concursului va avea loc miercuri, 18 iunie, la ora 17:00, pe terenul de sport al Hotelului Bistrița din stațiunea Durău. Ziua de 19 iunie este dedicată probelor de concurs, începând cu ora 8:00, iar festivitatea de premiere este programată pentru 20 iunie, ora 9:00, în același loc.

Competiția este destinată cadrelor militare, soldaților gradați profesioniști, elevilor și studenților din structurile IGSU, indiferent de sex, și este structurată pe trei grupe de vârstă:

  • Grupa I: 18–30 de ani
  • Grupa II: 31–40 de ani
  • Grupa III: peste 41 de ani

Participanții vor susține două probe:

  • Cursa Panaghia – un traseu montan de aproximativ 7 km, cu o diferență de nivel de circa 1100 m, între Stațiunea Durău și Cabana Meteo. Concurenții parcurg această probă în echipament sportiv, transportând în rucsac echipamentul complet pentru cea de-a doua probă care are capacitate 60-80 litri.
  • Scări pe Toaca – presupune urcarea a 519 trepte abrupte (cu o înclinație de aproximativ 70 de grade) spre Vârful Toaca, purtând echipamentul complet de intervenție, inclusiv aparat de respirat cu aer comprimat și butelie (goală).

Prin această competiție, organizatorii urmăresc nu doar dezvoltarea abilităților fizice necesare intervențiilor montane, ci și promovarea unui stil de viață activ în rândul personalului operativ.

Publicul este încurajat să vină în număr cât mai mare pentru a susține participanții și a admira peisajul spectaculos al Parcului Național Ceahlău.

Rezultatele edițiilor I și II se pot vedea aici și aici.

 

Denisa POPA

Foto: ISU Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

    În fiecare an, pe 13 octombrieeste marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor,...

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...