Scandalagiu plasat sub control judiciar după ce a amenințat cu moartea un polițist

Scandalagiu plasat sub control judiciar după ce a amenințat cu moartea un polițistUn scandalagiu din comuna Războieni, care a amenințat cu moartea polițiștii chemați să-l potolească, a fost plasat sub control judiciar la propriul domiciliu, pentru 60 de zile. Decizia a fost luată ieri, 3 august, de procurorul de caz de la Parchetul Târgu Neamț. Tânărul, de 30 de ani, va fi verificat acasă de polițiștii din comună dacă respectă restricțiile impuse, printre care să nu părăsească locuința și să nu ia legătura sub nici o formă cu victimele și martorii.

Tânărul este cercetat după ce duminică seara a făcut scandal pe terasa unui local din Țibucani. Era băut și i-a luat la bătaie pe trei localnici, cu vârste cuprinse între 34 și 56 de ani. Unul din aceștia a cerut ajutor la 112 și la fața locului a fost trimis un echipaj de la Secția Rurală Urecheni. Polițiștii au fost nevoiți să cheme luptătorii de la Serviciul de Acțiuni Speciale Neamț ca să-l încătușeze pe scandalagiu. „În urma nerespectării somațiilor, polițiștii l-au imobilizat, folosind mijloacele din dotare. În aceste împrejurări, bărbatul a proferat injurii și amenințări cu moartea atât la adresa unui poliţist cât și a membrilor familiei acestuia. Cel în cauză a fost condus la sediul unității de parchet competente, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale, iar în baza probatoriului administrat, procurorul a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de ultraj și lovire sau alte violențe”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. După audieri, procurorul a decis ca tânărul să fie plasat sub control judiciar. El riscă să fie arestat preventiv dacă nu respectă obligațiile impuse.

C.I.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Neamț. A intrat să fure din bucătăria de vară, dar a fugit când l-a văzut o vecină. Suspectul are 15 ani

    O tentativă de furt din comuna Trifești s-a încheiat fără pradă luată din...

    Bărbat din Vaslui reținut după un atac cu toporul asupra concubinei, la Oniceni

    Un bărbat de 36 de ani, din județul Vaslui, a fost reținut pentru...

    Incendiu la o casă din Răucești. Locuința a ars în totalitate

    Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți, 13 octombrie, la...

    Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

    În fiecare an, pe 13 octombrieeste marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor,...

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...