Scandal și bătaie, noaptea, pe o stradă din Piatra-Neamț

În noaptea de 4 spre 5 septembrie, în jurul orei 23:20, în zona Metalo din cartierul Dărmănești din Piatra-Neamț, cinci bărbați din oraș, printre care și minori, s-au luat la ceartă după ce au stat împreună la băut. Scandalul s-a întețit și aceștia au început să urle și să se lovească reciproc, spre disperarea locatarilor de la blocurile din zonă care au apelat numărul unic de urgență 112.Scandal și bătaie, noaptea, o stradă din Piatra-Neamț

„Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că pe strada 1 Decembrie 1918, din Piatra Neamț, mai multe persoane se agresează reciproc.

La fața locului au intervenit echipaje de poliție și jandarmerie, iar în urma verificărilor a rezultat faptul că, pe fondul unui conflict mai vechi, 5 persoane cu vârste cuprinse între 16 și 52 de ani s-au lovit reciproc, tulburând astfel ordinea și liniștea publică.

A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii publice și lovire sau alte violențe”, a precizat inspector Ramona Ciofu, purtătorul de  cuvânt al IPJ Neamț.Scandal și bătaie, noaptea, o stradă din Piatra-Neamț

După primele audieri din cadrul anchetei, polițiștii i-au identificat pe agresori, doi bărbați cu vârste de 18, respectiv 31 de ani, și față de aceștia a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

A.C.

Foto ilustrativă arhiva zch.ro

Autor:

Ultima ora

Furtuna cauzează probleme în Onești: curți inundate și o mașină blocate pe stradă

În această după amiază, 6 iunie, furtuna a cauzat...

Atenție. Posibile întârzieri în accesarea serviciilor electronice ale Fiscului

Agenția Națională de Administrare Fiscală informează că până la...

Ploaia amână din nou „Tărâmul Copiilor” de la Piatra Neamț

Pentru a doua săptămână consecutiv, activitățile din cadrul evenimentului...

Botoșani. Suspiciuni de omor la Dorohoi

O descoperire macabră a avut loc în zorii zilei...

Vaslui. Incendiu devastator în comuna Băcani o locuință a ars ca o torță de la o lumânare

Agoniseala de-o viață a unei familii din localitatea Drujești,...

Atenție. Posibile întârzieri în accesarea serviciilor electronice ale Fiscului

Agenția Națională de Administrare Fiscală informează că până la...

Ploaia amână din nou „Tărâmul Copiilor” de la Piatra Neamț

Pentru a doua săptămână consecutiv, activitățile din cadrul evenimentului...

Botoșani. Suspiciuni de omor la Dorohoi

O descoperire macabră a avut loc în zorii zilei...

Precipitații abundente în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...