Administrația publică locală a comunei Săvinești este, în această perioadă, în fierbere. Motivul îl constituie pregătirile pentru organizarea sărbătorii comunei, prevăzută să aibă loc pe 18 august, în parcul din centrul comunei. „Chiar dacă traversăm o perioadă vitregă din punct de vedere economic, nu vrem ca tradiția să se piardă. De aceea, am discutat cu membrii Consiliului Local și am căzut de acord să organizăm, și anul acesta, Ziua Comunei. Săvineștenii merită să aibă o zi în care să se simtă bine, să se întâlnească laolaltă și să petreacă momente de neuitat. Va fi, cred eu, o întâlnire de suflet, a tuturor fiilor satului, din țară și de peste hotare”, spune primarul Daniel Horciu. Pentru toți cei care vor fi de față la manifestările închinate sărbătorii comunei, administrația publică locală pregătește invitați de marcă, nume consacrate ale scenei românești, dar și ansambluri județene și tinere talente pe plan local. (A.S.)

Săvinești: Pregătiri intense pentru sărbătoarea comunei
Autor:
Articolul precedent
Articolul următor
Ultima ora
ACTUALITATE
Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate
Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...
JUSTIŢIE
„Fermieră” cu acte false: a obținut ilegal peste 300.000 de lei din bani europeni și a scăpat cu suspendare!
Tribunalul Neamț a fost sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat...
ACTUALITATE
Fotbal, Liga a III-a, seria 1: liderul a câștigat deja la Bacău, iar Ceahlăul joacă derby-ul codașelor cu Pașcani
Liderul CSM Vaslui și-a făcut deja treaba în etapa a VIII-a din Seria...
Stiri fierbinti
Video-Foto. Peste 40.000 de pelerini au trecut pe la Catedrala Mitropolitană Iași. Coada a ajuns până la Podul Roș
Numărul credincioșilor care au venit să se roage pentru sănătate și care au...
Social Neamț
Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut
Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...
Religie Iaşi
Premieră națională dedicată pelerinilor! „Rugăciunea” lui Brâncuși la Muzeul Mitropolitan Iași– o întâlnire între artă și taina sufletului
Cei aproape 40 de mii de pelerini veniți la Iași pentru a se...
ACTUALITATE
În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire
Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...
SANATATE
Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț
Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...
SOCIAL
Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului
Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...
INFRACȚIONAL
FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...


