Șase partide își împart mandatele în Consiliul Local Piatra Neamț

Șase partide își împart mandatele în Consiliul Local Piatra NeamțAlegerile din 9 iunie au adus schimbări importante în Piatra Neamț, primarul în funcție Andrei Carabelea fiind învins de candidatul PSD, Adrian Niță, fost prefect al județului Neamț.

Rezultatele au fost foarte interesante și în ceea ce privește componența Consiliului Local, unde șase partide și-au împărțit cele 23 de mandate.

  • Partidul Social Democrat – 8 mandate;
  • Partidul Național Liberal – 7 mandate;
  • Alianța pentru Unirea Românilor – 3 mandate;
  • Alianța Dreapta Unită – 2 mandate;
  • Partidul Umanist Social Liberal – 2 mandate;
  • Partidul S.O.S. România – un mandat.

Niciunul dintre cei trei independenți care au candidați, Florentina Luca Moise, Diana Acatrinei și Alin Lehăduș nu au reușit să atingă pragul electoral.

Soluția cea mai simplă pentru o majoritatea stabilă ar fi o colaborare între PSD și PNL, care ar fi în ton cu mesajele care sunt trase de la „centru”. Rămâne de văzut dacă la Piatra Neamț o astfel de colaborare ar putea funcționa, în condițiile în care tocmai s-a sfârșit o campanie aprigă în care nu au lipsit atacurile între cele două partide.

Dacă nu se găsește o soluție între social democrați și liberali, atunci drumul spre o majoritate de 12 voturi va trece aproape sigur pe la AUR, cele trei mandate putând oferi un cuvânt important, la care s-ar adăuga PUSL. În acest scenariu însă, orice formulă de alianță va fi una care va funcționa „la limită”, orice absență sau trădare putând da calculele peste cap.

Având în vedere că mai sunt aproximativ trei luni până când noii aleși își vor ocupa fotoliile, este suficient timp de negociere.

Vlad B.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Botoșani Cal salvat după ce a căzut într-un beci adânc de peste doi metri

Un cal a fost salvat, în cursul dimineții de...

FOTO. Femeie cu traumatism la picior salvată de salvamontiști

Salvatorii montani din serviciul public al județului Bacău au...

Câte voturi primește guvernul Veștea de la parlamentarii din Neamț

Premierul Veștea pare că va avea dificultăți în a...