„Sărbători de iarnă în siguranţă” – 8.271 de amenzi şi 635 de infracţiuni!

politie masinaPlanul naţional de acţiuni „Sărbători de iarnă în siguranţă”, care s-a derulat în perioada 26 noiembrie 2015 – 18 ianuarie 2016, s-a încheiat cu aplicarea a peste 8.000 de amenzi şi constatarea a peste 600 de infracţiuni în judeţul Neamţ.

„Astfel, în perioada de referință, poliţiştii nemțeni au constatat 635 de infracţiuni, dintre care 423 de natură judiciară, 101 la regimul circulaţiei rutiere, 31 la regimul silvic, 11 la Legea 241/2005, 9 conform Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, 3 la Legea 407/2006 (regim vânătoare) şi 57 alte genuri”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

„În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au intervenit şi au aplicat 8.271 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 1.324 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, au aplicat 78 sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 9 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, 65 la Legea nr. 171/2010 privind Codul Silvic, 28 la Legea 295/2004 privind regimul armelor și muniției şi 5 la Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive. De asemenea, din totalul sancțiunilor circa 6.300 au fost aplicate pentru neregulile constatate în trafic de poliţişti, 1.833 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 84 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o îmbibaţie mai mică decât cea de la care fapta este considerată infracţiune şi 10 pentru lipsa anvelopelor de iarnă. Totodată, au fost reținute 275 de permise de conducere, dintre care 86 pentru viteză și 109 pentru consum de alcool, fiind retrase și 88 de certificate de înmatriculare”.

Deşi au încheiat acţiunile de sărbători, poliţiştii au alte sarcini pentru perioada imediat următoare. În contextul scăderii drastice a temperaturilor şi al căderilor de zăpadă prognozate, poliţiştii vor acţiona pentru a evita blocajele din trafic, înzăpezirea persoanelor şi expunerea la situaţii de risc, precum și pentru informarea populației în privinţa condiţiilor de pe drumurile publice. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.