Sărbătoare în marea familie romașcană / Primarul Laurențiu Leoreanu împlinește 49 de ani

Laurentiu Dan Leoreanu

Astăzi, primarul Romanului împlinește 49 de ani. Cum mai niciodată acesta nu a vorbit despre cadourile primite, decât cele din copilărie, primarul Laurențiu Leoreanu spune că cea mai importantă este sănătatea. În ceea ce privește adăugarea unui nou an de viață, acel lucru nu-l afectează.

“Este o zi normală, nu împlinesc vreo vârstă foarte reprezentativă. Bineînțeles că fiecare an este important, are trăirile și emoțiile lui. Nu am avut niciodată complexul vârstei, nici în tinerețe, nici la deplină maturitate și probabil nici în viitor. Am căutat să trăiesc frumos perioada, să fie o bucurie pentru mine și pentru cei din jur. Cel mai mult îmi doresc sănătate, pentru că am văzut foarte multe probleme în jurul meu, la mulți prieteni. Se dovedește că stresul, consumul, presiunea aduc și probleme în sănătate și de aceea mă rog și mi-aș dori în primul rând sănătate”, a spus primarul Laurențiu Leoreanu.

Despre cadoruile palpabile, edilul spune că nu are vreo dorință și că este mulțumit cu ceea ce deține în prezent: “Mulțumesc lui Dumnezeu, am cu ce trăi. Nici prea mult nu e bun. Când nu ai – le duci dorul și când ai – le duci grija. Vreau să trăiesc o viață normașă, cumpătată, cu un trai decent. Nu am fost colecționar de averi, nu vreau mai mult decât pod duce. Caut să-i ajut pe copiii mei, așa cum părinții și bunicii m-au ajutat pe mine. Vreau să-mi duc la îndeplinire mandatul, să rămân un om onorabil și să fiu tratat cu respect, așa cum vreau să-i tratez și eu pe cei din jur”.

Primarul Laurențiu Leoreanu s-a născut la Roman, pe 5 august 1965, este căsătorit cu un profesor – Loredana Leoreanu și au împreună doi băieți, Alexandru și Mircea. Edilul este absolvent al Liceului Roman Vodă, a făcut Școala de Ofiţeri de Rezervă nr. 3 Bacău – Artilerie, cu gradul de locotenent-colonel, a absolvit Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi – Facultatea de Matematică, Universitatea „Petre Andrei” Iaşi – Facultatea de Drept și are două mastere în Contabilitate şi auditul afacerilor și în Drept şi Administraţie Publică Europeană. La acestea se adaugă mai multe cursuri absolvite de-a lungul anilor și nouă lucrări de specialitate publicate, ultima în 2008.

Claudia MATEI

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...