Sancțiuni ITM de peste 100.000 lei pentru nereguli la hoteluri și restaurante

Agenții economici nemțeni din domeniul ospitalității au fost verificați de inspectorii de muncă, iar în urma neregulilor constate, au fost aplicate amenzi care au depășit 100.000 lei. Verificările au avut loc în perioada 12 – 16 ianuarie și au urmărit identificarea și combaterea muncii nedeclarate și verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea și sănătatea în muncă (SSM) de angajatorii care desfășoară activități în domeniile hoteluri și alte facilități de cazare, restaurante și servicii de alimentație.

Inspectorii de muncă au efectuat 14 controale. Pentru încălcarea legislației în domeniile relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă, inspectorii au aplicat angajatorilor 14 sancțiuni contravenționale din care 11 amenzi în cuantum de 103.000 lei și 3 avertismente contravenționale. Au fost dispuse 20 măsuri de remediere a neconformităților constatate”, conform ITM Neamț.

La doi angajatori au fost identificate două persoane care prestau activitate fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activității. Alte nereguli au constat în primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă, precum și  nerespectarea obligației de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orelor de începere și de sfârșit ale programului. În alte cazuri nu era asigurată semnalizarea de securitate și sănătate în muncă, lipseau dovezile privind efectuarea controlului medical periodic pentru toți lucrătorii sau nu erau asigurate condițiile pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire adecvata în domeniul SSM.

Verificările au urmărit și creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relațiilor de muncă și securității și  sănătății în muncă, identificarea cazurilor de muncă nedeclarată și a cazurilor de încălcare a prevederilor legale privind timpul de muncă și de odihnă. S-a mai avut în vedere identificarea riscurilor prezente la locul de muncă, verificarea modului de instruire a lucrătorilor și de însușire a instrucțiunilor, precum și eliminarea neconformităților constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii.

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...