Noile amenzi pentru șoferii care nu renunță la telefoanele mobile când sunt la volan vor intra în vigoare la data de 12 octombrie 2019. Sancțiunile ce vor fi aplicate sunt 4 puncte penalizare și amenzi între 870 și 1.160 lei, fiind vizați conducătorii auto din toate categoriile, inclusiv cei de utilaje forestiere, agricole, tramvaie. Dacă un șofer are telefonul în mână, vorbește sau filmează și în același timp încalcă o regulă rutieră, amenda este mai mică, de la 580 la 725 lei, dar respectivul pierde dreptul de conducere pentru 30 de zile. Depășirea vitezei maxime admise, circulația pe interzis, nepăstrarea distanței adecvate ca și cauză de producere a unui accident, neacordarea de prioritate pietonilor care traversează corect, depășirile nelegale sunt o parte din abaterile agravante, care duc la suspendarea permisului pentru o lună. „În ce privește încălcarea normei de către conducătorul vehicului pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere, contravenția este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă, în prezent fiind de la 870 lei la 1.160 lei. Noile reglementări intră în vigoare la data de 12 octombrie 2019”, a precizat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. (C.I.)