Începând de sâmbătă, 1 iunie, pietrenii își vor putea face aprovizionarea cu produse agroalimentare din prima piața volantă, organizată in Piatra-Neamț. Piața este amenajată în zona pietonală a platformei suspendate de peste pârâul Cuejdi (vizavi de Unic)

piata volantaÎn cele 12 căsuțe din lemn, producătorii locali din domeniul agricol își vor putea vinde o gamă diversă de produse de sezon (legume și fructe), produse apicole, sucuri naturale, dulceţuri, compoturi, zacuscă, murături, produse de panificaţie, flori şi răsaduri.

Primar Andrei Carabelea: „Piața volantă va răspunde atât cererii pietrenilor, dornici de produse naturale și de calitate, cât și producătorilor locali, greu încercați în ultimii ani din cauza condițiilor de desfacere. Mai mult decât atât, această piață volantă, readaptată vremurilor actuale, este o oportunitate pentru promovarea producătorilor locali, a produselor autentice din regiune, precum și pentru promovarea turistică a orașului. Îmi doresc să susținem economia locală și să încurajăm cetățenii să cumpere produse românești”

Această primă ediție a pieței volante este un proiect pilot, iar în funcție de interesul pe care îl vor avea pietrenii, va fi implementat și în celelate cartiere din municipiu.

Piața volantă va fi deschisă începând de sâmbătă dimineață, ora 10.00, va funcționa timp de o lună (1-30 iunie) și reprezintă un proiect-pilot al Primăriei Piatra-Neamț, în colaborare cu partenerul Camera de Comerţ şi Industrie Neamț.

piata 2 piata 3Serviciul Comunicare Primăria Piatra Neamț

Articolul precedentMAI organizează evenimente speciale pentru copii de 1 iunie
Articolul următorCaravana „Piatra pe bicicletă”, duminică, 2 iunie
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.